Medicaţia aleasă de pacient, o capcană cu consecinţe grave
Medicaţia făcută după ureche, că aşa ţi-a recomandat un cumătru, sau că înghiţi şi tu pastile de astea, că îi merge bine cu ele unei vecine, această automedicaţie este o capcană. Citeşte continuarea articolului:
28 August 2018, 09:48
Fiecare om are reacţie specifică la medicamente, boala lui este vulnerabilă la anumit tip de doctorii, astfel că acestea pot fi recomandate doar de medic.
Lumea nu cunoaşte în cea mai mare parte un adevăr esenţial despre antibiotice. Ei bine, acestea nu au efect asupra viruşilor, ele sunt potrivite doar în lupta cu microbii, cu infecţiile aduse de bacterii.
Când un om este necăjit de o răceală, de un guturai, de gripă, imediat aplică soluţia de el ştiută: se îndoapă cu antibiotice.
Atac la baionetă din proprie iniţiativă cu antibiotice puternice, şi virusurile dansează, fiindcă toate afecţiunile menţionate mai sus au la bază un virus.
Din păcate, administrarea de antibiotic, la decizia părinţilor, în caz de guturaie, răceli, gripe se întâmplă şi cu copiii. În aceste afecţiuni virotice, sunt recomandate antitermice, paracetamolul, antialgicele, vitaminele, ceaiurile şi, în caz de gripe, cea mai bună este prevenţia, adică sunt recomandate vaccinurile antigripale.
Dacă microbii au dus boala în faza de infecţii, se trece la antibiotice, dar numai la recomandarea medicului. Excesul de antibiotice utilizate “lăutăreşte” strică echilibrul florei intestinale.
În intestin, este un armistiţiu între bacteriile bune şi cele îmbolnăvitoare, antibioticele folosite intensiv din proprie iniţiativă perturbă pe lungă vreme balanţa bacteriilor pozitive şi negative din circuitul intestinal.
Citeste continuarea AICI
Vezi și Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie
Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli