Gena care îmbolnăvește de inimă femeile
Cercetătorii de la o universitate din Londra au descoperit gena care crește riscul femeilor de a se îmbolnăvi de afecțiuni cardiovasculare. Potrivit studiului, femeile care au o anume formă a genei BCAR-1 sunt mai predispuse către infarct sau AVC.
04 Noiembrie 2015, 04:02
Datele pentru studiu au fost culese de la cinci proiecte de cercetare din Europa. Au fost analizate dosarele medicale a 4.000 de bărbați și femei. Cercetătorii au comparat genele și starea arterelor și vaselor de sânge. În opinia lor, există o legătură între această genă, care permite migrarea celulelor înspre pereții vaselor de sânge, îngroșându-le, și afecțiunile cardiovasculare.
Deși, la nivel global, afecțiunile cardiovasculare sunt mai degrabă asociate cu bărbații, studiul arată că și femeile au această predispoziție genetică. Medicii spun că, pentru a preîntâmpina efectele negative, femeile trebuie să ducă o viață sănătoasă: să nu fumeze, să facă exerciții regulate și să mănânce sănătos.