INCOME MAGAZINE. 7 lucruri pe care, probabil, nu le știi despre Rio de Janeiro
Rio de Janeiro este gazda Jocurilor Olimpice din vara aceasta, orașul sambei și carnavalului, regatul oamenilor frumoși și plajelor superbe. Dar ce știi, de fapt, despre cel de-al doilea oraș ca număr de locuitori din Brazilia, după Sao Paulo?
08 August 2016, 06:47
Specialiștii momondo.ro îți propun să descoperi șapte lucruri despre Rio de Janeiro.
1. Rio de Janeiro înseamnă „Râu de Ianuarie”, dar râul este de fapt un golf
Rio de Janeiro sau „Râul de Ianuarie”, este un nume poetic pentru un oraș cu mai mult de 200 de râuri. Însă la care râu se referă mai exact? Răspunsul este: la niciunul dintre ele.
Ianuarie a fost luna în care exploratorul portughez Gaspar de Lemos a ajuns prima oară în Rio. Legenda spune că Lemos naviga prin Golful Guanabara, când i-a dat numele orașului, confundând golful cu gura de vărsare a unui râu mai mare.
În zilele noastre, câțiva istorici contestă această teorie, argumentând că portughezii erau navigatori prea iscusiți ca să facă o asemenea greșeală și că, în secolul al XVI-lea, cuvântul pentru „râu” era folosit de asemenea pentru identificarea golfurilor.
2. În golful Guanabara sunt mai mult de 100 de insule
Ce au în comun, în cărțile poștale, muntele Sugar Loaf, statuia Mântuitorului Cristos și plaja Copacabana? Golful Guanabara pe fundal.
Nu este de mirare, acesta este enorm și atât de întins încât ajunge în 15 orașe diferite. Golful Guanabara este al doilea ca mărime din țară, având o suprafață de 412 kilometri pătrați, 53 de plaje și mai mult de 100 de insule.
Pe cea mai mare, Ilha do Governado sau Insula Guvernatorului, se află aeroportul internațional Rio.
3. Rio de Janeiro aproape că era să nu fie gazda Jocurilor Olimpice de vară din 2016
Atunci când Rio de Janeiro a fost ales în 2009 să fie gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2016, vestea a fost întâmpinată cu o petrecere care a atras mii de oameni pe renumita plajă Copacabana.
Era a treia oară când orașul încerca să se califice și toată lumea simțea că este rândul orașului Rio. Dar aproape că era să nu se mai întâmple.