INCOMEMAGAZINE.RO - Cafeaua la filtru este mai sănătoasă, susțin cercetătorii
Cafeaua preparată la filtru este mai sănătoasă decât cea pregătită la ibric, evidentiază Consiliul olandez pentru sănătate într-o nouă directivă care vizează o alimentație sănătoasă.
29 Ianuarie 2016, 05:21
În această directivă, Consiliul olandez pentru sănătate trece în revistă modurile de pregătire a cafelei, subliniindu-le pe cele recomandabile.
Boabele de cafea conţin diterpene, substanţe organice din care principalele sunt cafestolul şi kahweolul. Unele studii au arătat că aceste substanţe duc la creşterea uşoară a colesterolului rău (LDL) din sânge. Pregătirea cafelei cu un filtru de hârtie reţine aceste elemente, băutura rămânând aproape fără ele, relatează agerpres.
În cafetiera cu filtru de hârtie sau în aparatele cu capsule, cafestolul şi kahweolul dispar aproape complet, aşa încât efectul asupra colesterolului este nesemnificativ. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul cafelei solubile (ness) sau a celei obţinute din concentrat lichid (la automatele de cafea).
Cafetiera cu filtru metalic, precum şi cafeaua grecească sau turcească (la ibric) nu elimină cafestolul şi kahweolul, prin urmare un consum ridicat (de peste cinci ceşti pe zi) poate avea un oarecare impact - limitat totuşi - asupra nivelului de colesterol rău.