JURNALUL.RO - 10 reguli în diversificarea alimentației bebelușilorl
Diversificarea alimentației bebelușului înseamnă introducerea hranei semisolide și apoi solide în alimentația sugarului, în para-lel cu alăptarea sau hrănirea cu lapte formulă.
14 Decembrie 2015, 09:10
Este important să alegem cu grijă momentul în care începe diversificarea, pentru că ea nu trebuie făcută mai devreme de a 17-a săptămână de viață a copilului, dar nici mai târziu de săptămâna 26.
„Diversificarea începută prea devreme poate determina alergii alimentare din cauza dezvoltării insuficiente a sistemului digestiv al bebelușului, iar dacă se face prea târziu, poate duce la deficiențe de creștere și dezvoltare.
Medicii sunt de acord asupra faptului că momentul-cheie se află undeva în jurul vârstei de 6 luni. Din acest moment vor fi introduse treptat alimente noi în dieta bebelușului, cu gust și textură complet diferită față de lapte”, spune dr. Irina Mihuț, medic specialist pediatru.
Legume, fructe, cereale
Potrivit medicului, primele alimente pe care le dăm bebelușului ar trebui să fie gustoase și cu textură moale, pentru a face trecerea de la gustul și textura fină a laptelui, cu care a fost obișnuit. Se recomandă începerea diversificării cu legume, fructe și cereale.
Ar fi de preferat să oferim legume înaintea fructelor, pentru că acestea din urmă au un gust mai dulce și este posibil ca, ulterior, bebelușul să accepte mai greu legumele. La primele mese, legumele și fructele trebuie pasate foarte bine, iar cerealele trebuie pregătite mai diluat, apoi din ce în ce mai consistent.
Ce are voie nou-născutul să mănânce în primele luni de viață
La 6 luni:
legume gătite: morcov, păstârnac, rădacină de pătrunjel, gulie, cartof dulce, cartof, dovlecel, dovleac, zucchini, ardei gras, broccoli, sfeclă roșie, spanac
legume crude: morcov, roșie, castravete
ulei de măsline