JURNALUL.RO - Agricultura eco-montană, în pericol
Agricultura montană este neglijată de ani de zile în România, deşi de aici provin cele mai curate produse. Crescătorii de animale se plâng că acum primesc o nouă lovitură după ce s-au văzut obligaţi să-şi crească, peste noapte, efectivele de animale pentru a mai putea beneficia de sprijin financiar din partea statului.
02 Februarie 2016, 08:07
Deşi li se acordă cele mai mici subvenţii, comparativ cu fermierii din alte ţări, ei riscă să rămână şi fără acestea.
Parlamentarii votează la câmpie legi pentru munte
Lovitura sub centură este noua reglementare privind acordarea subvenţiei. Potrivit acesteia, ajutorul financiar în zootehnie se va acorda numai în cazul în care micul fermier montan îşi sporeşte efectivele de la două la minimum 10 vaci. Și numărul minim al oilor trebuie crescut.
De exemplu, pe cinci hectare ar trebui ca ciobanul să aibă 150 de oi. În comunele din Carpați, astfel de proprietari reprezintă sub 1% din numărul crescătorilor. În Suceava, în 37 de comune, se cresc peste 70 de mii de vaci care luau subvenţii, până în 2015, pe vaca de lapte şi de carne de la două capete în sus, precum şi pentru viţeii din însămânţări artificiale.
Acum iau subvenţie sub 0,69% din totalul exploataţiilor. Doctorul Petrea Dulgheru, din Vatra Dornei, spune că este cea mai dură lovitură dată muntenilor, în ultimii 26 de ani. „Cum ar putea politicienii să-şi imagineze, că un gospodar poate, în 24 de ore, să crească numărul vacilor pentru a lua subvenţie, de la două la zece capete? Să nu se întâmple să dispară fermierul de la munte, căci va fi o catastrofă atât pentru mediu, cât şi pentru agricultura României!”
Politiceni în vârf de munte
Muntenii spun că una dintre cele mai inspirate soluții pentru a repune pe harta agricolă a țării zonele carpatine, aşa cum merită, este să-i aducă pe politicieni la locul faptei. Petrea Dulgheru anunță că va organiza o conferință de presă în vârf de munte şi în gospodăriile oamenilor de acolo pentru a-i face pe cei ce conduc de la Bucureşti destinele lor să înțeleagă ce dezastru paşte România.
Cele mai curate produse vin din zonele montane
Profesorul Radu Rey, actualul consilier pe problemele montane al ministrului Agriculturii, spune că a nu ține cont de aceste zone curate, din punctul de vedere al mediului, este sinucidere curată. „Zona de munte este una cu o floră mixtă, foarte valoroasă, iar aceasta este întreținută optim prin îngrăşămintele naturale care se produc prin păstorit. Vorbim de zero chimicale.
Vaca sau oaia mănâncă de pe păşune, nu altceva. O depopulare a zonei cu vaci şi oi înseamnă că în 7-8 ani am sălbătici flora montană, iar un proces invers este imposibil. Sper să putem aduce modificări ale legii cât mai repede. Oricum, în 2017 se discută despre ajustări ale PNDR-ului.”
Consilierul de la Agricultură spune că trebuie stimulați fermierii să rămână în zonele de munte. „Geopolitic, este o chestiune de mare importanță pentru noi, ca stat. De exemplu, Austria şi Franța se luptă pentru popularea cât mai intensă a munților!”