JURNALUL.RO. Am slăbit, cum mă mențin? Sfaturi pentru a rămâne supli după cura de slăbire
Probabil ați auzit poveștile acelor oameni care se mențin supli și sănătoși tot timpul… Cu toții vrem să le aflăm secretul. De fapt, efectul yo-yo, slăbire, îngrășare, slăbire este descurajant, nesănătos și până la urmă costisitor dacă vă reînnoiți garderoba de fiecare dată.
07 Martie 2016, 08:27
Dacă ați reușit să slăbiți, ajungând la greutatea mult visată, există câteva principii de care ar trebui să țineți cont pentru a vă menține. Potrivit Prevention.com, studiile au arătat că cele mai bune sfaturi pentru persoanele care vor să evite efectul yo-yo sunt:
1. Începeți ziua cu un mic dejun sănătos
Cercetătorii dezbat în continuare dacă, până la urmă, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Totuși, pentru oamenii care reușesc să își mențină silueta, micul dejun nu se negociază. 96% dintre participanții la studii au răspuns că servesc în fiecare zi această masă și întotdeauna aleg alimente sănătoase. O treime dintre ei preferă ouăle și 51% fructele și legumele.
2. Măncați cu grijă
Nu veți avea o greutate sănătoasă dacă mâncați pe fugă un sandviș mare în timp ce navigați pe Internet sau vă urmăriți prietenii pe diferite rețele de socializare. Persoanele care se mențin nu adoptă diete restrictive, ci fac alegeri cu grijă, optând pentru alimente integrale, neprocesate, gătesc acasă și mănâncă atunci când le este foame, nu când sunt plictisiți.
3. Faceți mișcare (aproape) în fiecare zi
Probabil nu e nicio surpriză aici. Persoanele suple sunt active sau foarte activă. 42% dintre respondenți au afirmat că fac mișcare de 5 până la 7 ori pe săptămână.