Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Boala care te lasă fără dinți

Gingii inflamate și dureroase la periaj, dinți sensibili, miros neplăcut al gurii. Toate sunt semnele unei boli parodontale, care poate duce, în timp la pierderea completă a dinților.

10 Iunie 2016, 06:17

Din păcate, mulți dintre românii diagnosticați cu o astfel de boală nu se tratează imediat.

Potrivit unui studiu realizat de o clinică stomatologică privată, mai bine de jumătate dintre cei diagnosticați cu parodontoză sunt tineri, sub vârsta de 45 de ani, însă numai 8% dintre ei ajung să se trateze.

”Debutul acestei afecţiuni este discret şi nedureros, motiv pentru care poate trece neobservat de pacienţi. Manifestările iniţiale, în forma uşoară, reversibilă, denumită gingivită, sunt simple sângerări ale gingiei la periaj.

Pe fondul evoluţiei bolii, în formele de parodontită, apar reducerea osului, retracţia gingivală şi mobilitatea dinţilor. Mai exact, aceştia se miscă. Netratată, poate duce la pierderea dinţilor şi a osului din jurul acestora, creând disfuncţii estetice, dificultate în timpul mestecatului şi influenţând negativ calitatea vieţii pacientului”, susţine dr. Cristina Berechet, medic specialist parodontolog.

Potrivit Platformei de Sănătate Orală, mai bine de 50% dintre europeni suferă de boala parodontală, cifrele apropiindu-se de 75-80% după 65 de ani.

Cel mai bine stau suedezii, cu 10% şi danezii, cu 14%, la polul opus situându-se România, cu puţin peste 80%. Cei mai mulţi pacienţi care aleg să trateze boala parodontală, 5 din 10, au între 26 şi 45 de ani.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM
De folos 20 Noiembrie 2019, 09:03

Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM

Impactul pe care afecțiunile reumatismale îl exercită asupra societății moderne este mult mai mare decât pare la prima vedere.

Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM