JURNALUL.RO - Dinții înghesuiți sunt primii care se strică
Dinții strâmbi sunt destul de fecvent întâlniți la copiii și chiar o parte dintre adulții din România. Totuși, mulți nu ajung la medicul ortodont.
19 Februarie 2016, 09:29
Primul lucru care îi deranjează pe cei care nu pot mesteca normal din cauza poziției dinților și a maxilarelor este partea estetică, dar o consideră o motivație insuficientă pentru a recurge la tratamentul ortodontic.
„Pentru cei mai mulți dintre pacienți se aplică vorba aceea, «cine mă place mă place și așa». Oamenii nu se gândesc însă că partea estetică este poate cea mai mică dintre probleme. Sunt cazuri în care efectul anomaliilor ortodontice asupra dinților și maxilarelor poate ajunge până la pierderea totală a dinților”, spune dr. Iulia Popescu, medic ortodont la clinica Art Implant din Capitală.
Potrivit specialistului, există cel puțin 7 consecințe ale necorectării poziției maxilarelor și dinților, în afara problemei estetice: acumularea de tartru, apariția cariilor, probleme ale gingiilor, dureri ale articulației temporo-mandibulare și ale mușchilor masticatori, dificultăți în mestecarea alimentelor, tulburări de vorbire, paro-dontoză.
„Dinții înghesuiți rețin particule de mâncare ce favorizează depunerea tartrului, apariția cariilor și probleme gingivale.
De asemenea, în cazul înghe-suirii dinților, distribuirea forțelor în timpul masticației nu se realizează uniform pe toți dinții, unii dintre ei fiind suprasolicitați, iar alții solicitați prea puțin.
Toate acestea vor determina în timp instalarea bolii parodontale, caracterizată prin retracții ale gingiei, sângerări gingivale, apariția sensibilității dinților lângă gingie, tocirea dinților, pierderea osoasă graduală însoțită de apariția mobilității dinților și, la un moment dat, de pierderea acestora”, subliniază dr. Iulia Popescu.