Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Experiment: În căutarea unui cerșetor dornic să lucreze

Mâna întinsă de la colţ de strada, nu face casă bună cu munca cinstită. Nu cred că există om care să nu fi dat, măcar o dată în viaţă, nas în nas cu un cerşetor.

30 Septembrie 2015, 06:43

Impresiile şi sentimentele pe care le trezesc aceşti oameni sunt foarte complexe şi merg de la milă şi compasiune până la nervi şi ură. Probabil că multă lume se întreabă de ce există cerşetorii. Şi mai multă îşi dă singură răspunsul: sunt oameni amărâţi.

Eu am vrut totuşi să trec mai departe de aceste răspunsuri să aflu exact cum trăiesc, cât câştigă şi mai ales dacă ar fi dispuşi să muncească cinstit şi decent, în locul activităţii lor, de multe ori umilitoare. De dimineaţă am plecat spre zona Gării de Nord, aşazisul cartier general al cerşetorilor.

Până în jurul orei 11, n-am zărit pe nimeni pe stradă, apoi, ca de nicăieri, apare, pe treptele de la intrarea în gară, un bărbat trecut de 45 de ani, cu două genţi de rafie după el, aşteptând pomana trecătorilor. N-am mai stat pe gânduri şi am plecat spre el cu o propunere nobilă.

Omul m-a zărit că vin spre el şi ochii lui au tresărit de fericire. Se gândea probabil că va căpăta câţiva lei.

“Bună ziua! Ce faceţi?
Păi, ce să fac? Stau.
Aţi făcut ceva bani până acum?
Nimic!
Dar aţi vrea să câştigaţi ceva?
Vreau! Îmi dai dumneata?
Îţi dau, dar vreau să te iau la muncă...”

Preţ de câteva secunde s-a aşternut o linişte deplină. Pe faţa încreţită a omului se citea o nemulţumire şi nu-mi dădeam seama dacă eu l-am supărat cu ceva.

„Deci, mergem la muncă?
Depinde. Ce muncă e?
Trebuie cărată nişte mobilă, dezmembrată toată, de la etajul unu, până jos.”

S-a făcut linişte, din nou, iar cerşetorul, care sub hainele ponosite ascundea un om ce are încă putere de muncă, schimba aproape instantaneu o mie de feţe. Era clar, propunerea mea era cea care îl deranja. Totuşi întrebările curgeau.

„E mult de muncă?
Mai mult de o oră, dacă facem treabă, nu e!
Şi cât dai?
Păi, nu ştiu, 50 – 60 de lei, că muncim amândoi.
Nu vin!”

Răspunsul a fost scurt şi la obiect, iar la auzul lui, eu am fost de această dată cel care aproape a rămas mut. Munca propusă de mine, nu era una grea, banii nu erau puţini şi totusi cerşetorul m-a refuzat. Nu mi-a mai rămas decât să aflu motivul.

Citeste articolul complet pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM
De folos 20 Noiembrie 2019, 09:03

Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM

Impactul pe care afecțiunile reumatismale îl exercită asupra societății moderne este mult mai mare decât pare la prima vedere.

Iată ce trebuie să știi despre REUMATISM