JURNALUL.RO Meseriile societăţii moderne
Numărul românilor care ajung la psiholog este din ce în ce mai mare, de la an la an.
17 Iulie 2015, 03:52
Ne adresăm unui psiholog nu pentru că suntem nebuni, ci pentru că suntem determinaţi să folosim toate resursele de care putem dispune pentru a trece peste un moment dificil.
Ritmul nebun al vieţii moderne a transformat psihologia în una dintre cele mai căutate meserii. Stresul e boala secolului, iar psihologul e cel care îi vine de hac. De psiholog e nevoie peste tot: de la evaluarea de specialitate a piticilor care intră în clasa întâi, până la grelele încercări ale unui divorţ, agresiuni, dependenţe sau consilierea în carieră. Un psiholog la terminarea facultăţii nu poate profesa, e ca şi un medic, el trebuie mai întâi să se perfecționeze.
„Există mai multe paliere, începând cu psihologia educaţională, lucrul cu copiii, inclusiv consilierea pentru carieră. Există alți psihologi care lucrează în psihologia organizaţională, alții specializaţi în sistemul militar, care se ocupă de securitatea națională.
Sunt şi psihologii de spital, care asigură asistenţa bolnavului pre şi postoperator, consilierea femeilor care nasc.
În fine, sunt psihologii care lucrează în transporturi şi se ocupă de evaluarea şoferilor profesionişti. Vârful îl constituie psihoterapeuţii, cea mai dificilă specializare, unde abordezi tot ceea ce înseamnă persoana din faţa ta”, explică psihologul Cristina Fulop.
Pentru a putea obţine atestatul de liberă practică, psihologul trebuie să urmeze cursuri de specializare. Ele durează minimum doi ani şi pot ajunge la 10 ani, în cazul psihoterapeuţilor.