JURNALUL.RO Adolescenții români beau încă de la 14 ani
Abuzul de băuturi alcoolice în rândurile tinerilor este frecvent, dar autorităţile acordă puţină atenţie fenomenului. Legislaţia care interzice vânzarea de alcool minorilor nu este respectată, iar vârsta medie la care tinerii se apucă de băut este 14 ani – arată studiile Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).
24 Iulie 2015, 03:14
Potrivit ANA, jumătate dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 ani consumaseră alcool în ultima lună și aproape 60% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 ani. Anul trecut, în Iași, aproximativ 1.300 de adolescenți și tineri au fost spitalizați din cauza consumului excesiv de alcool – arată datele Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași.
Marea problemă este că minorii pot cumpăra liber alcool din magazine. „În România e foarte ușor pentru minori să cumpere sau să comande băuturi alcoolice. Nu par să existe consecințe legale pentru comercianți”, spune Manuela Boghian, reprezentant al clinicii de tratare a dependenței de alcool Castle Craig - Scoţia.
Legislația română interzice vânzarea de băuturi alcoolice persoanelor sub 18 ani, dar în practică nici micile magazine, nici hypermarketurile nu respectă restricția. „Din discuțiile avute cu adolescenții în campaniile de informare și prevenire din școli și licee, concluzia generală este că o foarte mică parte dintre cei care comercializează băuturi alcoolice refuză să le vândă persoanelor sub 18 ani.
Atunci când sunt întrebați, adolescenții invocă, pentru a reuși să procure băuturi alcoolice, faptul că nu sunt pentru consum personal”, spune Oana Turcan, coordonatorul proiectului „Oportunităţi pentru Adolescenţi”, derulat de UNICEF împreună cu ALIAT.
Abuzul poate fi fatal
Abuzul de alcool în adolescență și tinerețe duce la dependență, probleme cognitive și de atenție și decizii regretabile cum ar fi abandonarea studiilor, relații sexuale neprotejate sau comportamente agresive. Cu cât abuzul de alcool începe mai devreme, cu atât riscurile de dependență sunt mai mari. În plus, datorită faptului că în adolescență creierul este încă în dezvoltare, anumite circuite neuronale, cum ar fi cele care țin de autocontrol și luarea deciziilor, pot fi afectate pe termen lung.