Nașterea Maicii Domnului
Anul bisericesc începe la 1 septembrie. Așa se face că praznicul Nașterii Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, marcată la data de 8 septembrie.
28 August 2018, 08:32
Părinții Fecioarei Maria erau drepții Ioachim și Ana.
Tatal era urmas al regelui David, in timp ce mama provenea din familia lui Aaron, originea parintilor Maicii Domnului implinind proorocirea potrivit careia Mesia avea sa aiba o descendenta imparateasca si preoteasca.
Ajunsi la varste inaintate, avand fiecare peste 50 de ani, Ioachim si Ana nu aveau copii, intr-o vreme in care lipsa copiilor era vazuta ca o pedeapsa divina. Ei au continuat insa sa se roage cu lacrimi fierbinti lui Dumnezeu sa le daruiasca un copil.
Atat lui Ioachim, cat si Anei, li s-a aratat in vis Arhanghelul Gavriil, spunandu-le ca Dumnezeu ii va binecuvanta cu un prunc, ce se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale, devenind un vas ales al lui Dumnezeu. (Luca, 1, 4-23)