SFATULPARINTILOR.RO - Cele mai bune exerciții pentru combatarea stresului
Acum câteva decenii se presupunea că dezvoltarea tehnologică ar fi însemnat mai mult timp liber pentru oameni și i-ar fi scutit pe aceștia de stresul cotidian.
09 Mai 2016, 05:13
Realitatea este insa cu totul alta: nu numai ca avem din ce in ce mai putin timp pentru noi si pentru familie, dar suntem din ce in ce mai stresati, ne traim viata in viteza, nu mai constientizam atat de clar lucrurile care se intampla in jurul nostru, iar concentrarea nu mai e de mult timp punctul nostru forte.
Cu toate acestea, psihologul Alexandru Plesea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Mintii”, este de parere ca dezvoltarea concentrarii este o aptitudine care se poate realiza independent de factorii externi de stres, iar aceasta ne ajuta sa dormim mai bine, sa invatam mai bine, sa intelegem si sa memoram mai bine, sa ne indeplinim sarcinile de serviciu mai eficient si, per total, sa fim mai fericiti.
“Cand te concentrezi, iti conservi energia si nu o consumi pe ganduri sau activitati irelevante. De aceea, dezvoltarea concentrarii se dovedeste a fi vitala pentru oricine aspira la mai multa eficienta si independenta. Aceasta aptitudine este utila pentru atingerea succesului in orice.
Fara ea, eforturile sunt imprastiate, dar cu ea, poti indeplini numeroase obiective”, explica psihologul Plesea.
Fara concentrare, mintea noastra sare de la un gand la altul
In acelasi timp, specialistul crede ca, in contextul in care gandurile ne guverneaza existenta, am devenit atat de obisnuiti cu aceasta stare incat o privim ca fiind naturala. “Spre exemplu, atunci cand respiram, nu trebuie sa acordam atentie fiecarei respiratii.
Devenim constienti de procesul de a respira doar in momentul in care avem probleme la acest capitol, cand avem nasul infundat, cand suntem raciti sau cand ne aflam intr-o camera neaerisita. Acelasi lucru se intampla si cu procesul producerii de ganduri.
Devenim constienti de atacul constant al gandurilor si de neputinta noastra de a le calma doar in momentul in care trebuie sa ne concentram, sa rezolvam o problema sau sa invatam. Devenim si mai constienti cand avem temeri si griji”, spune psihologul Alexandru Plesea.