SFATULPARINTILOR.RO Cele mai grele momente din viața de părinte
Nu e ușor să-ți privești copiii luptându-se cu viața. Și, totuși, asta face parte din viață. Meseria de părinte presupune să ai grijă de copilul tău, lăsându-i totodată libertatea și independența necesare pentru a învăța din propriile greșeli. Partea proastă este că aceste greșeli și suportarea consecințelor înseamnă și dezamăgire, durere, disconfort.
18 Iunie 2015, 06:18
Iată cele mai grele momente din viața de părinte și cum să le faci față, așa cum ne învață specialiștii de la EmpoweringParents.
1. Crește copilul pe care îl ai, nu copilul pe care ai fi vrut să-l ai
De multe ori ne creștem copiii că pe niște ființe ce am fi vrut să fie sau să devină, fără să ținem prea mult cont de ceea ce sunt ei de fapt. Nu trebuie decât să acceptăm că micuții noștri pot fi foarte diferiți de cum suntem noi, să-i ascultăm și să-i înțelegem.
Să renunțăm la visele pe care, poate, le-am făurit în ceea ce-i privește, și să-i îndrum către ceea ce le place cu adevărat să facă, să-și găsească singuri drumul pe care urmează să pășească la maturitate, iar noi să pășim alături de ei și să-i ghidăm și să-i sprjinim.
Atunci când începi să-ți accepți copilul așa cum este, o altfel de dragoste se va naște pentru că vei învăța să vezi altfel persoana care este. Mai mult decât atât, îl ajuți pe el însuși să se accepte așa cum este.
2. Lasă-l să suporte consecințele
Nu îți poți păzi copilul la nesfârșit. Nu-l poți crește într-un bol de cristal. Copiii trebuie să învețe să se descurce singuri, să știe că fiecare acțiune a lor a" bună sau rea a" are consecințe. Atunci când tu greșești ceva, încerci altceva. Însă dacă nu îți lași copilul să facă același lucru, el nu va avea de unde să știe data viitoare.
Dacă se comportă greșit, cineva se va supăra, și e foarte probabil că a doua oară să nu mai facă.