Cazul Roba: În căutarea tatălui ucis în beciul Securității

Copilărie stigmatizată din pricina poveștii tatălui

A trăit o copilărie de coşmar, în satul său, Măguri, aşezare pierdută în Apuseni. Totul a început de la condamnarea samavolnică la moarte a tatălui său, în anul 1951, pentru nesupunere la rigorile noului regim. Astfel, în momentul arestării şi execuţiei tatălui, la o lună şi jumătate după arestare, Găvrilă abia se născuse, deci n-a mai apucat să-l cunoască vreodată. A fost crescut, împreună cu ceilalţi doi fraţi, mai mari, de o mamă covârşită de griji şi de bunicul său, invalid de război. Ajuns la vârsta şcolarizării, Găvrilă – ca fiu de „bandit” – n-a avut dreptul să urmeze decât opt clase, astfel că le-a absolvit în Măguri. Ajuns la vârsta încorporării, a fost înrolat într-un lagăr de muncă – la lopată şi târnăcop, asemeni deţinuţilor de drept comun – contribuind din plin la construcţia Combinatului Siderurgic Galaţi. După „liberare” s-a angajat la întreprinderea clujeană Tehnofrig unde, după numai două luni, odată cu depunerea dosarului pentru înscrierea la liceu, cursuri pe care urma să le facă la seral, cei de la cadre i-au descoperit trecutul. Ca urmare, a fost mutat de urgenţă la Întreprinderea Minieră din Cluj, care pe acele vremuri avea toate caracteristicile unui batalion disciplinar: era locul unde niciun muncitor nu făcea purici, din cauza condiţiilor deosebit de grele de lucru şi a prafului gros din hale.

Avatarul continuu

A rezistat acolo pe o perioadă de patru ani, după care s-a transferat la Întreprinderea de Transporturi Auto din Cluj unde, tot după patru ani, în 1980 a avut îndrăzneala să încerce să se angajeze la ”transporturi internaţionale”, pe un TIR. Însă şi cu acest prilej i-au fost descoperite „urmele”, astfel că autorităţile comuniste l-au trimis, în batjocură, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, tot pe post de şofer. A muncit şi acolo vreo patru luni… Între timp, venind în sfârşit revoluţia de la 1989, s-a transferat în agricultură, la I.A.S. Baciu. Încet, încet vremurile au devenit ceva mai senine pentru Găvrilă. A reuşit să se privatizeze, cumpărându-şi un camion cu care a muncit o perioadă de vreme. După o perioadă a ajuns să-şi vadă visul cu ochii, cel de a călători prin lume. S-a angajat, în sfârşit, ca şofer ”pe extern”. Arată el cu mândrie: cu această ocazie a reuşit să viziteze – nici mai mult nici mai puţin – decât douăzeci şi şapte de ţări. Însă suferinţele acumulate de-a lungul anilor şi-au făcut efectul, fiind nevoit să se pensioneze înainte de termen, pe caz de boală. În ciuda bolii de care acesta suferă, ţelul suprem al vieţii sale a rămas acelaşi, ca în copilărie: să descopere locul unde se află îngropate rămăşiţele pământeşti ale tatălui său şi să apuce să-şi recupereze – dacă nu toate bunurile confiscate de comunişti, măcar cele trei hectare de teren, proprietatea familiei, aflate pe raza comunei Măguri-Răcătau.

Coşmarul căutării urmelor

Imediat ce a avut permisiunea, odată cu venirea democraţiei, în data de 27 februarie anul 1990, Găvrilă a întocmit şi prima sa cerere către Tribunalul Militar Cluj, cu rugămintea de a fi sprijinit în căutarea rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său. De atunci bărbatul, asemeni unui detectiv profesionist caută orice indiciu care l-ar îndrepta spre locul unde ar fi fost îngropat părintele său. Arată mai departe Găvrilă, dregându-şi glasul gâtuit de emoţie: “Am reuşit, cu chiu cu vai, abia anul trecut, după ani şi ani de drumuri la C.N.S.A.S. să găsesc mărturia martorului Toader Vasile din Mărişel, care a fost arestat în acelaşi “lot” cu tata, în 1951, ambii fiind încarceraţi pe strada Republicii. Acesta a confirmat că tatăl meu, Vasile Roba, poreclit , a fost executat chiar acolo, într-unul din beciuri, după o lună şi jumătate de chinuri groaznice, la care a fost supus, iar după execuţie trupul său a fost transportat într-o direcţie necunoscută.” Îşi continuă, cu energie sporită relatarea, de parcă ar fi zărit, aievea, chipul celui evocat: “Tata – după cum rezultă clar şi din dosarul său, întocmit de Securitate – a fost proprietarul unui joagăr, amplasat la Lunca Diacului, în apropiere de Măguri, care i-a fost confiscat de către autorităţi, ulterior acesta fiind dat spre folosinţă Primăriei Măguri-Răcătău şi apoi Ocolului Silvic Gilău. Odată cu firezul i-au fost confiscate şi cele trei hectare de pământ pe care familia le deţinea, în acelaşi loc. Iar arestarea lui s-a produs într-o zi de târg, când avea asupra sa o mare sumă de bani, cu care intenţiona să-şi cumpere doi cai. Târguiala n-a mai avut loc nicodată, suma fiindu-i confiscată, în totalitate, de autorităţi.”

Capetele de acuzare

...............

Citește mai departe incredibila istorie a celui care a căutat urmele tatălui ucis de Securitate