Ascultă Radio Antena Satelor Live

Bulgaria: Sute de fermieri protestează contra sacrificării animalelor

Sute de fermieri din întreaga Bulgarie s-au adunat miercuri în capitala Sofia pentru a protesta împotriva sacrificării oilor și caprelor.

18 Iulie 2018, 18:30

Decizia guvernului de a sacrifica o mare parte a şeptelului de oi şi capre se datorează apariţiei primului focar al pestei micilor rumegătoare (PPR) în Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Purtând bannere cu mesajele 'Dorim un tratament corect' şi 'Arderea animalelor moarte - un pas înapoi către perioada medievală', manifestanţii, care au incendiat lână şi au vărsat pe jos lapte, au cerut guvernului bulgar să sporească ajutoarele acordate fermierilor afectaţi.

Demonstranţii au solicitat demisia ministrului agriculturii şi a altor oficiali din Ministerul Agriculturii, iar unii dintre ei au încercat să rupă cordonul forţelor de ordine şi să ajungă la sediul guvernului bulgar.

Autorităţile de la Sofia au anunţat luna trecută izbucnirea pestei ovine în zona satului Volen, din sud-estul Bulgariei, în apropierea frontierei cu Turcia.

Până au prezent au fost sacrificate deja 4.000 de animale pentru a preveni răspândirea bolii şi a evita impunerea unei interdicţii a Uniunii Europene asupra exporturilor bulgare de produse lactate.

În jurul a trei sate a fost creată a o zonă de carantină, iar autorităţile au dispus analiza sângelui pentru toate oile şi caprele de pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Sacrificarea animalelor a fost stopată în satul Şarkovo duminică, după ce protestatarii, susţinuţi de mai multe formaţiuni de opoziţie, inclusiv Partidul Socialist Bulgar (BSP), au ridicat baricade în zonă.

Pesta ovină poate avea un impact grav asupra şeptelului, în cazul a 30-70% dintre animalele infectate boala fiind fatală. Virusul bolii nu se transmite la om.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: stiriagricole.ro

România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume
Mozaic 20 Martie 2025, 16:25

România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume

România se clasează pe locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume, potrivit celui mai recent Raport Mondial al...

România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume
Studiu alarmant: Pierdem peste 20 de zile de odihnă în fiecare an
Mozaic 14 Martie 2025, 14:23

Studiu alarmant: Pierdem peste 20 de zile de odihnă în fiecare an

Un studiu recent arată că oamenii din întreaga lume pierd anual peste 20 de zile de odihnă, din cauza programului aglomerat,...

Studiu alarmant: Pierdem peste 20 de zile de odihnă în fiecare an
Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?
Mozaic 14 Martie 2025, 10:49

Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?

Mierea este un produs natural care, în timp, poate trece de la starea lichidă la una solidă sau semi-solidă printr-un proces...

Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?
O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică
Mozaic 07 Martie 2025, 15:58

O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică

O femeie în vârstă de 108 ani a fost desemnată oficial „cea mai vârstnică frizeriță din lume”, continuând să își practice...

O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică
Escrocherie digitală: O iubită fictivă creată de AI l-a lăsat fără 26.000 de euro
Mozaic 26 Februarie 2025, 16:24

Escrocherie digitală: O iubită fictivă creată de AI l-a lăsat fără 26.000 de euro

Un bărbat din Shanghai, a fost escrocat cu 26.000 de euro după ce a crezut că are o relație cu o femeie care, în realitate,...

Escrocherie digitală: O iubită fictivă creată de AI l-a lăsat fără 26.000 de euro
Un muzeu din Haga prezintă transformarea Parisului din secolul al XIX-lea
Mozaic 14 Februarie 2025, 12:07

Un muzeu din Haga prezintă transformarea Parisului din secolul al XIX-lea

Muzeul de Arte Frumoase din Haga va deschide sâmbătă o expoziţie dedicată schimbărilor care au transformat Parisul în secolul...

Un muzeu din Haga prezintă transformarea Parisului din secolul al XIX-lea
Câinii analizează privirea stăpânilor pentru a le anticipa acțiunile
Mozaic 12 Februarie 2025, 15:44

Câinii analizează privirea stăpânilor pentru a le anticipa acțiunile

Un nou studiu demonstrează că câinii urmăresc atent privirea oamenilor pentru a le înțelege intențiile și a anticipa...

Câinii analizează privirea stăpânilor pentru a le anticipa acțiunile
Răspuns ironic pentru Trump: Danezii strâng semnături pentru a achiziționa California
Mozaic 11 Februarie 2025, 11:09

Răspuns ironic pentru Trump: Danezii strâng semnături pentru a achiziționa California

În urma interesului manifestat de fostul președinte american Donald Trump pentru achiziționarea Groenlandei, mii de danezi au...

Răspuns ironic pentru Trump: Danezii strâng semnături pentru a achiziționa California