O femeie din Alba a născut nouă copii, toţi prin cezariană, până la 40 de ani
O femeie din Alba, în vârstă de 40 de ani, a născut prin cezariană nouă copii, cel mai mic, o fetiţă, fiind adus pe lume în această săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, cazul fiind unul foarte rar.
04 Septembrie 2024, 17:27
Primii şapte copii s-au născut în Italia, iar ultimii doi la spitalul din Alba Iulia, potrivit Agerpres.
'O femeie în vârstă de 40 de ani a născut nouă copii, toţi prin cezariană, ultimele două intervenţii chirurgicale fiind efectuate cu succes la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Al nouălea copil a fost adus pe lume luni, 2 septembrie, în urma unei operaţii efectuate de către o echipă de medici ginecologici, condusă de dr. Cristian Ţibea, şeful secţiei de obstetrică-ginecologie din cadrul SJU Alba Iulia şi sprijinită de medicul anestezist Liliana Stănescu', se menţionează într-un comunicat transmis de către Spitalul din Alba Iulia.
Nou-născutul este o fetiţă de 3,3 kilograme, care a primit nota 9 la naştere şi are o stare bună de sănătate.
'Şi mămica se simte bine, ambele urmând să fie externate din spital în următoarele zile dacă evoluţia va fi la fel de favorabilă. Operaţia a decurs bine, în condiţii normale, fără complicaţii, deşi a durat mai mult decât în mod obişnuit, dat fiind contextul unei astfel de intervenţii', se arată în comunicat.
Penultima operaţie de cezariană a fost efectuată tot la spitalul din Alba Iulia, în 2022.
'Femeia a născut primii şapte copii în Italia, unde a trăit şi de unde a revenit acasă. Sunt puţine situaţii în care o femeie naşte prin cezariană nouă copii, mai ales în România, întrucât la noi în ţară medicii recomandă maximum trei astfel de intervenţii chirurgicale, având în vedere riscurile operatorii şi postoperatorii care pot apărea', se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, nu femeia a fost cea care a optat pentru naşteri prin cezariană.
'La 21 de ani, când a venit pe lume primul ei copil, situaţia medicală de atunci a impus acest lucru. Al doilea copil s-a născut într-un timp relativ scurt faţă de primul, fiind necesară din nou operaţie de cezariană, în contextul în care existau şi alţi factori medicali. Astfel, după aceste două intervenţii chirurgicale, naşterile vaginale nu au mai fost posibile sau recomandate', precizează Biroul de presă al SJU Alba Iulia.