Ascultă Radio Antena Satelor Live

Studiu alarmant: Pierdem peste 20 de zile de odihnă în fiecare an

Un studiu recent arată că oamenii din întreaga lume pierd anual peste 20 de zile de odihnă, din cauza programului aglomerat, stresului și utilizării excesive a tehnologiei. Lipsa somnului are efecte negative asupra sănătății fizice și mentale, contribuind la oboseală cronică, scăderea productivității și un risc crescut de boli cardiovasculare.

Studiu alarmant: Pierdem peste 20 de zile de odihnă în fiecare an
Foto: Pixabay

Articol de Petruț Mazilu, 14 Martie 2025, 14:23

Oamenii din întreaga lume caută constant soluţii pentru a-şi îmbunătăţi calitatea somnului şi pentru a se simţi mai odihniţi, însă mulţi dintre ei spun că le lipseşte, în medie, o oră şi 20 de minute de somn în fiecare noapte, echivalentul a 20 de zile de odihnă anual, relevă o nouă cercetare realizată cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului.

Studiul IKEA Sleep Uncovered, unul dintre cele mai ample studii despre somn realizate vreodată, cu peste 55.000 de participanţi din 57 de ţări, scoate la iveală informaţii interesante despre relaţia oamenilor cu odihna.

Deşi 70% dintre respondenţi consideră somnul drept una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii, studiul arată că majoritatea persoanelor nu îşi ating obiectivul dorit de 8 ore de somn pe noapte.

La nivel global, peste un sfert dintre cei chestionaţi îşi evaluează calitatea somnului ca fiind slabă, iar o cincime (19%) se trezesc de mai mult de două ori pe noapte, simţindu-se în cele din urmă obosiţi aproape în fiecare zi.

Mai mult decât atât, 58% dintre respondenţi preferă să stea în casă şi să doarmă decât să iasă în oraş şi să socializeze, ceea ce indică o recunoaştere tot mai mare a importanţei odihnei în viaţa noastră de zi cu zi.

China înregistrează cel mai mare scor în ceea ce priveşte calitatea somnului, iar Norvegia cel mai mic.

Deşi România se află în jumătatea superioară a clasamentului, studiul evidenţiază existenţa unor tipare de somn problematice în rândul românilor, având în vedere că 34% dintre aceştia dorm 6 ore sau mai puţin pe noapte, iar aproape 40% consideră că nu beneficiază suficient de somn.

Mai mult de un sfert dintre români raportează o calitate slabă a somnului, având nevoie în medie de 24 de minute pentru a adormi, iar peste 20% au nevoie de mai mult de 30 de minute pentru a adormi.

Raportul dezvăluie o dependenţă alarmantă de medicamentele pentru somn: unu din cinci persoane la nivel global (19%) se bazează pe medicamente pentru a putea dormi şi 5% folosesc medicaţie în fiecare zi în acest scop.

Aproape unu din zece dintre persoanele chestionate (8%) suferă de insomnie.

Cu un procent uşor sub media globală, 18% dintre români susţin că folosesc medicamente pentru somn şi apelează la soluţii alternative.

Crearea unui mediu optim pentru somn se dovedeşte a fi, de asemenea, crucială, 69% dintre români considerând că un dormitor curat şi ordonat are un impact semnificativ asupra calităţii somnului.

Printre soluţiile suplimentare utilizate pentru îmbunătăţirea somnului se numără folosirea unor jaluzele opace în dormitor (21%) şi consumul de suplimente alimentare sau băuturi calde (13%).

Cercetarea mai arată că peste o treime (36%) dintre respondenţi afirmă că ar avea nevoie de mai mulţi bani pentru a-şi îmbunătăţi somnul, fapt care evidenţiază legătura strânsă dintre bunăstarea financiară şi calitatea odihnei.

Situaţia din România este similară: persoanele cu venituri mai mici raportează frecvent coşmaruri (19%), la fel ca şi cei care se simt nesiguri din punct de vedere financiar.

Stresul, anxietatea şi grijile excesive sunt principalul motiv (40%) pentru care oamenii nu pot dormi. În timp ce majoritatea persoanelor au nevoie în medie de 24 de minute pentru a adormi, 7% raportează că durează mai mult de o oră.

Aproape trei sferturi dintre respondenţi la nivel global, respectiv 82% dintre români declară că folosesc telefoanele mobile în dormitor.

Aceste cifre cresc la 89% în rândul tinerilor adulţi cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani - grupul cel mai probabil să-şi facă griji cu privire la cantitatea de somn de care beneficiază.

Laptopurile, tabletele şi televizoarele sunt, de asemenea, folosite de români în proporţie semnificativă înainte de culcare: 29% folosesc laptopuri în pat şi 71% se uită la televizor înainte de culcare.

Studiul, realizat în 2024, oferă o perspectivă fără precedent asupra tiparelor de somn din întreaga lume şi prezintă soluţii practice pentru o odihnă mai bună.

Rămășițele mamutului Iana, vechi de peste 130.000 de ani, analizate de cercetători
Mozaic 05 Aprilie 2025, 11:58

Rămășițele mamutului Iana, vechi de peste 130.000 de ani, analizate de cercetători

O descoperire remarcabilă din permafrostul siberian aduce la lumină secretele unuia dintre cele mai bine conservate mamifere...

Rămășițele mamutului Iana, vechi de peste 130.000 de ani, analizate de cercetători
Record mondial neobișnuit stabilit de un șobolan antrenat special pentru detectarea minelor
Mozaic 04 Aprilie 2025, 12:45

Record mondial neobișnuit stabilit de un șobolan antrenat special pentru detectarea minelor

Un șobolan antrenat special pentru detectarea minelor antipersonal a stabilit un nou record mondial, după ce a identificat cu...

Record mondial neobișnuit stabilit de un șobolan antrenat special pentru detectarea minelor
Napoli își marchează aniversarea cu un ou de Paște spectaculos
Mozaic 03 Aprilie 2025, 14:19

Napoli își marchează aniversarea cu un ou de Paște spectaculos

Orașul Napoli marchează 2.500 de ani de existență într-un mod inedit, prin realizarea unui ou de Paște din ciocolată, de...

Napoli își marchează aniversarea cu un ou de Paște spectaculos
O eroare gravă a dus la internarea unei fetițe sănătoase într-un spital psihiatric
Mozaic 02 Aprilie 2025, 16:13

O eroare gravă a dus la internarea unei fetițe sănătoase într-un spital psihiatric

O fetiță de 11 ani a fost internată din greșeală într-un spital de psihiatrie, după o eroare comisă de poliţie, care a...

O eroare gravă a dus la internarea unei fetițe sănătoase într-un spital psihiatric
Autoritățile locale dintr-un mic oraș interzic automatele de cafea din cauza pauzelor exagerate
Mozaic 28 Martie 2025, 15:51

Autoritățile locale dintr-un mic oraș interzic automatele de cafea din cauza pauzelor exagerate

Autoritățile unui oraș din Italia au decis interzicerea automatelor de cafea din instituțiile publice, invocând pauzele...

Autoritățile locale dintr-un mic oraș interzic automatele de cafea din cauza pauzelor exagerate
România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume
Mozaic 20 Martie 2025, 16:25

România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume

România se clasează pe locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume, potrivit celui mai recent Raport Mondial al...

România ocupă locul 35 în topul celor mai fericite țări din lume
Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?
Mozaic 14 Martie 2025, 10:49

Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?

Mierea este un produs natural care, în timp, poate trece de la starea lichidă la una solidă sau semi-solidă printr-un proces...

Mierea zaharisită este încă bună de consum? Semn de calitate sau de alterare?
O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică
Mozaic 07 Martie 2025, 15:58

O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică

O femeie în vârstă de 108 ani a fost desemnată oficial „cea mai vârstnică frizeriță din lume”, continuând să își practice...

O frizeriță de 108 ani continuă să tundă și a fost recunoscută oficial ca cea mai vârstnică