Râs carpatin - o nouă achiziţie la Zoo Braşov
Zoo Braşov găzduieşte, începând de miercuri, un exemplar de râs carpatin. Acesta provine de la Grădina Zoologică din Innsbruck, Austria, şi a fost adus printr-un transfer, ca parte a eforturilor continue de conservare şi repopulare a acestei specii emblematice, în cadrul Programului ESB (Registrul Genealogic al Speciei).
12 Iulie 2024, 15:25
Masculul a împlinit joi trei ani şi este cel de-al doilea exemplar de râs carpatin de la Grădina Zoologică din Braşov. În anul 2021, prin acelaşi program au sosit două femele de râs carpatin din Ungaria, iar, ulterior, una dintre ele a fost transferată în Cehia. Exemplarul adus acum va putea fi admirat doar după perioada de carantină şi observaţie de 30 de zile, conform reglementărilor în vigoare, se arată pe pagina de Facebook a Grădinii Zoo Braşov.
Conducerea Zoo invită toţi iubitorii de animale să susţină conservarea şi protecţia acestei specii prin intermediul programului de adopţii. Deoarece nu are nume, primul părinte adoptiv va avea oportunitatea de a-l boteza.
Începând cu luna martie, vizitatorii Grădinii Zoologice din Braşov pot adopta la distanţă orice animal din cele 111 specii care sunt găzduite aici, fondurile strânse fiind folosite pentru întreţinerea spaţiilor.