Ia românească, purtată cu mândrie de celebrităţi din lumea întreagă
Bluza tradiţională, confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic şi împodobită cu broderii fine în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială ca un format vestimentar de o frumuseţe unică şi originală.
08 Iulie 2016, 15:27
Cunoscută şi sub denumirea „cămaşa cu altiţă” (chenar), ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali (internaţionali sau autohtoni) – ea a rămas un simbol, o poveste, o carte de istorie.
Materialele, broderia realizată din benzi ornamentale ce caută echilibrul perfect, toate sunt, de fapt, nişte simboluri vizuale cu o mare încărcătură. Proporţiile sunt alese şi verificate cu atenţie, iar locurile fiecărei broderii sunt stabilite cu stricteţe dumnezeiască.
Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).
Pe plan internaţional ia s-a impus datorită celebrei picturi „Bluza românească” a pictorului francez Henri Matisse. Acesta fost atât de fascinant de simplitatea şi eleganţa straiului popular autohton, dăruit de pictorul Theodor Pallady, încât a pictat-o în numeroase variante, însă cea care a rămas în memoria publicului este pictura “La blouse roumaine”.
De aici a mai fost doar un pas până la celebritatea iei tradiţionale pe scenele internaţionale ale modei.
Yves Saint Laurent s-a inspirat din tablourile pictorului francez şi a urcat pe podium ia noastră în colecţia din 1981. Creaţia a făcut înconjurul lumii şi a rămas o piesa iconică a mărcii Yves Saint Laurent. Una dintre iile tradiţionale, des întâlnită în portul transilvănean, a făcut înconjurul lumii o dată cu pictorialul cântăreţei Adele pentru revista Vogue.
În prezent, ia a devenit un "must have" în domeniul vestimentar, multe celebrităţi fiind cucerite de farmecul bluzelor româneşti pe care le poartă cu degajare, mândrie şi eleganţă.
Ia este un obiect vestimentar nelipsit din garderoba personalităţilor precum Nadia Comaneci sau celebrele actriţe de la Holywoood: Katie Holmes, Penelope Cruz, Helen Mirren, Karen Allen, Sophia Loren, Brigitte Bardot, Nicole Kidman, Ali Macgraw, Halle Berry sau Rita Wilson (soţia lui Tom Hanks). Nici modele de talie intrenaţională Alessandra Ambrosio, Mădălina Ghenea, Kate Moss sau vedetele de televiziune Kourtney Khardashian şi Khloe Khardashian nu au ezitat să afişeze cu strălucire ia românească. Aceasta fost purtată şi afişată în toată splendoarea sa şi pe scenele muzicii internaţionale de celebrităţi precum: Adele, Demi Lovato sau Shaggy şi soţia sa.