-

România a alocat, în anul 2018, cea mai mică sumă pentru sănătate din UE

România a alocat, în anul 2018, pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, aceasta fiind cea mai mică sumă din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate de Eurostat.

La polul opus, statele comunitare cu cele mai mari cheltuieli cu sănătatea pe cap de locuitor au fost Danemarca, Luxemburg şi Suedia cu peste 5.000 de euro fiecare.

Media la nivelul Uniunii Europene este de aproape 3.000 de euro pe cap de locuitor.

În privinţa procentajului din Produsul Intern Brut în Uniunea Europeană, cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 9,9% acum doi ani.

Cele mai mari ponderi au fost înregistrate în Germania, Franţa şi Suedia cu aproximativ 11 procente fiecare.

Şi în acest caz, România este la coada clasamentului, în condiţiile în care cheltuielile cu sănătatea au reprezentat 5,6% din Produsul Intern Brut.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite