-

Legume şi fructe, dar şi miere, pâine sau preparate din fructe şi legume de toamnă, precum gem, zacuscă, bulion, vor fi donate în perioada 8-10 octombrie de fermierii şi producătorii din Giurgiu centrelor de îngrijire pentru persoane vulnerabile din judeţ, în scopul încurajării consumului de produse agroalimentare locale şi tradiţionale.

Publicat în Actualitatea agricola

Este alertă sanitar-veterinară în judeţul Giurgiu, după ce a fost confirmat un nou caz de pestă porcină africană în localitatea Greaca. Focarul a fost descoperit într-o gospodărie particulară.

Publicat în Actualitatea agricola

La Festivalul “Pe marginea Dunării” sunt invitaţi să participe solişti vocali din toate zonele folclorice ale ţării dar și de peste hotare, având vârste cuprinse între 16-50 ani. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra „Lăutarii”.

Publicat în Festivaluri
Miercuri, 30 Mai 2018 15:01

Slujbe pentru aducerea ploii în Giurgiu

Locuitorii comunei Putineiu, din județul Giurgiu, s-au rugat pentru aducerea ploii. Câteva sute de credincioși au participat la o procesiune condusă de zece preoți.