Sâmbăta e mai mare cu un ceas ca celelalte zile. Sâmbăta este ziua moşilor, strămoşilor, când urmaşii sunt datori să-şi aducă aminte de dânşii şi să nu uite că şi cei de pe lumea cealaltă au nevoie de toate, întocmai ca şi cei care încă mai trăiesc.

Vinerea este cea mai mare din toate zilele, e jumătate de duminică, iar dacă o ţii îți va fi de mare ajutor, căci ea este ziua crucii. Despre Sf. Vineri se povesteşte că ar fi o femeie bătrână, ce încontinuu se roagă lui Dumnezeu pentru lumea păcătoasă şi greşită. Aceasta este închipuită ca o bătrână, ce ținea într-o mână toiagul cu care loveşte în timpul somnului pe aceia care îndrăznesc a mânca de dulce vinerea, iar în mâna dreaptă ţine o cupă cu apă vie, pentru a-i stropi pe acei care o respectă şi a-i orândui astfel să fie fericiţi.

Joia este ziua în care poţi să începi un lucru. Se crede că numai duminica şi joia este bine sa te cunununi; iar dacă cununia ar avea loc în alte zile, apoi acea căsătorie nu va fi fericită.

Masa românilor, mai presus de bucatele sale, a avut din totdeauna un caracter ritual, iar mâncarea o origine divină. Să ne amintim că țăranul mulțumește lui Dumnezeu pentru masă, oricât ar fi muncit pentru ea. Sub acest semn divin, masa are rânduielile ei: trebuie neapărat să mănânci așezat la masă, ca să ți se așeze viața și gospodăria, ca să te iubească oamenii, ca să nu fi furat.

Miercurea este ziua în care se posteşte, ca să ai cinste. După duminică şi vineri, miercuri e cea mai mare zi, e ziua Maicii Domnului, iar întru cinstea ei se posteşte. Tradiția populară spune că, daca te speli pe cap miercurea, vei rămâne vaduvă sau, dacă eşti fată mare, ai să te măriţi cu un văduv.

Marțea e ziua în care s-a urzit lumea. Marţi s-a născut Domnul Hristos. Ȋn popor se spune că e bine ca ogorul să-l începi într-o zi de dulce, marţea şi joia îndeosebi, ca să fie mai mult belşug. Să nu începi la plug marţea, că nu se fac bucatele.

LUNEA e ziua în care începe orice lucru de ispravă. Cum îţi merge lunea, îţi merge toată săptămâna. Nu e bine să se dea bani din casă în această zi şi cu deosebire dimineaţa, căci toată săptămâna va trebui să se tot dea; ci să caute numai a lua, căci atunci se va primi de pretutindeni.

Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin măsurat cu ceasul și mai mult măsurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.

Case destul de sărăcăcioase, dar atât de frumoase pe dinafara... Pictate. La un moment dat, era un zid cu ferestre, în spatele căruia nu era absolut nimic, era iarbă; dar oamenii îl zugrăveau. De ce?

Nu-i uşor să faci un clop. Trebuie să tot coşi roată şi să respecţi rândurile. “Vă închipuiţi ce greu era pentru clopurile făcute de mână?”, ne-ntreabă „clopărița” din Maramureș,, când îi admirăm măiestria. “Bunicul cosea aproape o zi întreagă la un clop. Cu cât sunt rândurile mai mărunte, cu atât clopul e mai scump. Mai ales tineretul doreşte să aibă rândurile cât mai mărunte. Cele cu rândurile mai mari, "măşcate” le zice, sunt de artizanat, făcute mai mult pentru turişti. Cineva dintr-un sat de pe Valea Cosăului nu şi-ar lua aşa ceva!”