-

ANAF are un nou serviciu electronic de programare online

Fiscul are un nou serviciu electronic de programare online prin intermediul căruia contribuabilii își pot stabili pe internet o întâlnire cu un inspector.

Noul serviciu vizează aspecte ce nu necesită timp îndelungat de soluționare, iar timpul alocat fiecărei programări este de cel mult 30 de minute.

ANAF ţine să precizeze că în actualul context epidemiologic pentru primirea contribuabililor în unitățile fiscale pe baza programărilor au fost amenajate încăperi speciale, astfel încât să se limiteze pe cât posibil contactul dintre vizitatori și angajații ANAF.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay