-

Peste jumătate dintre angajați iau în calcul schimbarea locului de muncă

Mai bine de jumătate - adică 54% - dintre angajaţii români care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că se gândesc să-şi schimbe locul de munca anul acesta, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie.

Perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu, 39%, în funcţie de care cei mai mulţi angajaţi români aleg un job sau altul, iar aproape 29% dintre respondenţii la sondaj afirmă că aveau în plan să-şi schimbe locul de muncă de dinainte de pandemie, pentru că îşi doresc o nouă provocare în carieră.

Cele mai mari temeri ale angajaţilor români în ceea ce priveşte situaţia profesională în 2021 este că le vor scădea veniturile sau că ar putea prelua mai multe responsabilităţi din cauza lipsei de personal.

Dacă în acest moment angajatorul i-ar anunţa că urmează să le scadă salariul, aproape 57% dintre respondenţii la sondajul BestJobs spun că ar accepta, dar şi-ar căuta imediat un alt job, în timp ce puţin peste 15% afirmă că şi-ar da demisia pe loc.

Sondajul a fost efectuat în perioada 5-12 ianuarie, pe un eşantion de 1.171 de utilizatori de internet.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite