-

MAE, restricţii pentru românii care călătoresc în străinătate

Ministerul de Externe recomandă românilor să călătorească în străinătate doar dacă este nevoie. Deja o parte dintre românii care se întorc din Spania vor trebui să stea în carantină 14 zile.

Şase regiunii din regat, care cuprind şi zone turistice, precum Barcelona, dar şi Palma de Mallorca, au intrat deja pe lista galbenă.
Declaraţia foarte importantă vine în contextul în care numărul de noi cazuri la nivel global creşte şi tot creşte, iar virusul devine din ce în ce mai agresiv. Ştim bine, şi în România ne confruntăm cu foarte multe cazuri, zilnic peste 1.000 de cazuri în ultimele săptămâni. Pe de altă parte, însă, românii care vin din Spania, din cele şase regiuni, cum ai spus şi tu, printre care şi Palma de Mallorca, Barcelona sau insula Ibiza vor intra în carantină la sosirea în ţară pentru o perioadă de 14 zile, carantină instituţionalizată sau la domiciliu, în funcţie de posibilităţile fiecăruia. Acest lucru a dus la nemulţumiri bineînţeles, pentru că sunt mulţi români care se află în aceste momente în vacanţă, în Spania, şi care au aflat că la sfârşitul concediului trebuie să stea 14 zile în izolare. Pe de altă parte, însă, sunt foarte mulţi români care muncesc, sunt stabiliţi în Spania şi care au vrut sau şi-au dorit să vină în ţară în concediu, dar iată că acest lucru nu mai este posibil, pentru că mulţi nu-şi doresc să stea în carantină, pentru a-şi petrece concediul aici, în România.
Suntem într-o situaţie cu totul specială şi nu numai noi, nu numai Europa, observăm că şi peste ocean sunt probleme deosebite. Ceea ce însă nu-mi convine, ca cetăţean al acestei ţări, este modul în care se comunică lucrurile şi faptul că astăzi se poate, mâine nu se poate, fără niciun fel de prognoză şi fără nici un fel de anticipaţie. Suntem într-o situaţie cu totul şi cu totul inedită. Pur şi simplu, nu putem să ne facem niciun program de pe o zi pe alta. Cred că în curând, prin aceste teste care apar fără nici o justificare pe numele celor care de fapt şi de drept nu s-au testat, a avem impresia că suntem într-un haos extraordinar, într-o lipsă de decizie fermă, în situaţia în care pur şi simplu nu ştim dacă nu cumva diseară se schimbă cu totul altceva. Peste toate aceste situaţii mai apare şi suspiciunea că în anumite cercuri guvernamentale se discută despre o stare de urgenţă, o stare de urgenţă care sper să nu fie sub nicio formă, sub nici o formă, asemănătoare cu ceea ce am pătimit vreo două luni, în condiţii în care absolut nu se justifica şi numai şi numai din incapacitatea Guvernului de a gestiona situaţia. Ceea ce se întâmplă astăzi, şi cu asta închei, este, încă o dată, un reflex al nostru de a deveni oameni normali, în condiţiile în care suntem împinşi într-o cu totul altă situaţie, de a fi anormali.

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite

  • Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Nicolae

    În 6 decembrie , creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendarul creștin despre care s-a crezut mult timp că este adevăratul Moș Crăciun. Moș Nicolae, așa cum este el cunoscut în popor, este ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiași, dar și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți.

    În noaptea de 5 decembrie spre 6 decembrie, copiii își lustruiesc ghetuțele și sunt nerăbdători să afle când vine și ce cadouri le aduce Moș Nicolae.

    Legenda lui Moș Nicolae spune că acesta dăruiește dulciuri și fructe copiilor cuminți, în timp ce aceia care nu s-au comportat exemplar în timpul anului găsesc în ghetuțe o nuielușă.

    Legenda lui Moș Nicolae

    Sfântul Nicolae a fost cunoscut drept un om foarte religios, cu o vastă cultură teologică și un om de înaltă moralitate.

    De aceea, el este adeseori alăturat apostolilor lui Iisus Hristos și se spune că el ar fi primit de la Dumnezeu inclusiv darul de a face minuni.

    Moș Nicolae s-a născut într-o familie înstărită din orașul Patara, în provincia Lichia, situată în partea asiatică a Turciei de azi.

    Părinții săi l-au trimis să studieze la cele mai renumite şcoli ale vremurilor , apoi a petrecut un timp la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot, sub îndrumarea unchiului său, care era episcop.

    Când părinții săi au murit, Sfântul Nicolae nu a dorit averea pe care aceștia i-au lăsat-o drept moștenire și și-a împărțit toți banii cu oamenii săraci, după care a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă.

    La întoarcere, s-a retras în cetatea Mira, unde a trăit între oamenii obișnuiți. Ulterior, el a fost ales în fruntea eparhiei din Lichia, după ce a făcut o minune.

    Data morții Sfântului Nicolae nu este cunoscută cu exactitate, dar se crede că acesta s-a stins din viață între anii 340-350 după Hristos. Moaștele Sfântului Nicolae au ajuns, în anul 1087, la Bari, în Italia, unde au fost depuse într-o criptă.

    Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

    Tradiția cere ca episcopul să extragă, o dată pe an, o seringă din acest fluid, care este amestecat apoi cu apă și este împărțit credincioșilor.

    O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica “Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

    Printre minunile Sfântului Nicolae se numără tămăduirile bolnavilor și a demonizaților, dar cea mai remarcabilă se spune că a fost salvarea Mira Lichiei de o foamete cumplită. Moș Nicolae i s-a arătat în vis unui neguțător din Italia și l-a convins să își vândă grâul în cetatea cuprinsă de foamete.

    O altă minune pentru care este cunoscut Sfântul Nicolae este salvarea a trei fete tinere de la prostituție. Familia tinerelor ajunsese în sărăcie, iar tatăl lor, pentru a se salva din impas, era dispus să le ofere pe fete spre desfrânare.

    Așa că, în fiecare seară, Sfântul Nicolae arunca o pungă cu bani în curtea familiei, pentru ca fetele să nu fie date spre pierzare.

    Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Nicolae

    În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui sură și începe prima ninsoare.

    Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă.

    De Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri în dimineața zilei de 6 decembrie.

    Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

    Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.

    Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani.

    Sursa: Viorel Grosu

  • "Culorile fetei în alb și negru", noutatea editorială semnată de Ileana Vieru

    "Culorile fetei în alb și negru" este al treilea roman, ce încheie o trilogie începută în urmă cu 7 ani, semnat de Ileana Vieru! O carte tulburătoare, dramatică, în culori tari, dar și în nuanțe subtile.

  • România are teren arabil mai scump decât cel din Franța

    Terenul arabil din România a ajuns să fie mai scump decât cel din Franța, potrivit datelor Eurostat.

  • Programul manifestărilor de la Alba Iulia, dedicate Zilei Naționale a României

    Cel mai așteptat moment al zilei de 1 Decembrie la Alba Iulia este parada militară cu trupe și tehnică de luptă, care se va desfășura în zona B-dului 1 Decembrie 1918 de la ora 15:00.

  • Tradiţia pe care trebuie să o respecţi de Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci dimineaţa

    Pe 30 noiembrie românii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Unul dintre obiceiurile tradiţionale este punerea grâului la încolţit.