-

Târgul Gaudeamus Radio România, organizat anul acesta exclusiv online, continuă şi astăzi.

Aflat la cea de-a 27-a ediţie, târgul s-a adaptat la condiţiile actuale şi poate fi urmărit până duminică, 22 noiembrie, pe noul site gaudeamus.ro, unde obţinem informaţii despre cele mai noi apariţii editoriale, dar şi despre fiecare dintre cele peste 100 de standuri virtuale.
 Până la această oră, 11 noi prezentări au intrat azi în zestrea de cărţi aduse în arhiva site-ului www.gaudeamus.ro din domeniul cărţii pentru copii, al beletristicii, al pamfletului, al religiei, psihologiei sau al asistenţei sociale. Bogdan Papacostea a prezentat, de pildă, versiunea în limba română a cărţii "The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online", apărut la Editura Niculescu, volum ce deschide cercetarea asupra mediului tot mai artificial în care trăim.
Bogdan Papacostea: „Trebuie să o spunem: online-ul este un univers aparte. Chiar asta ne şi transmite doctorul Mary Aiken de la bun început: când vorbim despre mediul virtual sau online, vorbim despre o altă lume cu alte reguli. Volumul este deci, pe de o parte, o încercare de a înţelege un univers aproape complet nou, pe de altă parte, reprezintă şi o serie de reguli pe care ar trebui să le cunoaştem pentru a fi mai în siguranţă atunci când accesăm mediul online.”
Pe pagina de deschidere a Târgului Gaudeamus, desfăşurat exclusiv online, în afara trimiterii spre site-urile virtuale ale participanţilor, a programului evenimentelor în premieră şi a datelor despre Concursul naţional de lectură ' "Mircea Nedelciu", pe coloana specială "Vreau o şcoală ideală" au început să apară postările care intră într-un inedit concurs organizat de Gaudeamus Radio România. E de bătut la fiecare uşă virtuală.

RADOR
Foto: Pixabay