-

"La Tomme Fleurette de Rougemont" - savori elvețiene

Scris de

În patriarhalitatea ei, emanînd senzaţia că este "locul în care nu se întîmplă nimic", fiecare mică localitate de munte din Elveţia – iar Pays d’Enhaut nu face deloc excepţie – este, în acelaşi timp, un spaţiu turistic prin excelenţă.

În patriarhalitatea ei, emanînd senzaţia că este "locul în care nu se întîmplă nimic", fiecare mică localitate de munte din Elveţia – iar Pays d’Enhaut nu face deloc excepţie – este, în acelaşi timp, un spaţiu turistic prin excelenţă. Nu vorbim, sigur, despre un turism de masă, ci despre o formă elevată şi pură. Vei întîlni aici mereu elveţieni şi străini în ţinută de drumeţie, cu alpenstock în mînă şi ghete rezistente în picioare, pregătiţi să meargă pe jos, pe cărările munţilor, zeci de kilometri şi ore întregi. Este explicabil, deci, de ce fiecare astfel de sat ce pare "amorţit în timp" are deschise spre tine zeci de obloane, ferestre şi uşi, invitîndu-te să intri cu acelaşi elan în restaurantele-cafenele, ca şi în magazinele de suveniruri şi de antichităţi. Vase, mobilă pictată, obiecte din casele vechi, broderii, dantele, acuarele, peisaje..., poţi cumpăra cu sute sau mii de franci piesele originale şi cu doar cîţiva frăncuţi copii atît de bine lucrate, încît abia de le deosebeşti de cele îmbătrînite de vreme.

Claude şi Marie-José

Dacă vrei să alegi un astfel de obiect încărcat de sensuri culturale şi istorice locale, la Rougemont toată lumea te va îndruma spre casa familiei Rochat. Claude şi Marie-José. La ceasul la care, însoţiţi de Cathy şi Jacky Bolay, am ajuns acolo, am putut admira în voie decupajele lucrate de Anne Rosat, probabil cea mai titrată dintre urmaşii vechilor virtuozi ai acestei arte, în Pays d’Enhaut. Strălucirea şi eleganţa lucrărilor sale se combinau perfect cu… sunetul clopotelor ce "dăngăniseră" cîndva la gîtul vreunei "reine des vaches" (o regină a vacilor). Însă adevăratele valori aveam să le găsim în casa celor doi anticari. Vechi de zeci ori sute de ani, piesele de mobilier, cărţile sau tablourile în mijlocul cărora trăiesc par să-i inspire, zi de zi. În aceeaşi casă purtînd amprenta timpului aveam să descoperim un caiet-registru în care două rînduri de mîini, vreme de zeci de ani, notaseră reţete locale ce aveau să devină, peste timp, un veritabil patrimoniu de familie. Senină, surîzătoare, Marie-José ne-a permis să copiem, la rîndu-ne, reţetele după care s-au întocmit, vreme de un secol, meniurile de la mesele zilnice sau de la marile sărbători ale neamului său. Iar noi le împărtăşim astăzi cu domniile voastre.

Biserica din Rougemont

Căutarea unui ideal creştin în satele din Pays d’Enhaut începe cu primele semne de viaţă ascetică, în veacul al III-lea după Hristos. Primele congregaţii aveau să apară cîteva veacuri mai tîrziu, venind din Franţa. În secolul al XI-lea ajung aici călugării din ordinul benedictin, venind de la Cluny, apoi cei din ordinul cistercian, de la Cîteaux. Benedictinii, cu voia contelui Wilaire I de Gruyère, ridică aici în 1080 prima mănăstire. O biserică romană, în formă de cruce latină, cu o clopotniţă înaltă, înconjurată de ziduri, ca o cetate. La acea vreme, regiunea era încă nelocuită. Dar prezenţa mănăstirii şi harul călugărilor aveau să aducă întîi pelerinii, apoi păstorii care îngrijeau de turmele primite în dar de monahi de la stăpînii comitatului şi, în fine, familiile acestora, care aveau să constituie nucleul viitorului sat. În veacurile următoare, mănăstirea avea să cunoască o suită de îmbunătăţiri şi înfrumuseţări. Remarcăm arcadele şi bolţile pictate, ca şi vitraliile, în desfăşurarea cărora sînt evocate momente de la începuturile congregaţiei în aceste locuri (între care şi actul de donaţie făcut de contele de Gruyère către primii călugări veniţi din Cluny), precum şi însemnele heraldice ale comunei Rougemont.

 

Cuptorul copilăriei

O mică "lecţie de muzică", pe terasa din faţa casei familiei Rochat. Claude ne atrage atenţia asupra concordanţei dintre calitatea metalului, mărimea şi forma clopotului şi înălţimea sunetului, locul lui în gamă. A fost doar un mic popas. Urma să plecăm împreună într-o... călătorie spre copilărie. Copilăria lui, a lui Claude Rochat. Coborîm pe străduţă, preţ de cîteva case, apoi facem la stînga şi încă o dată la stînga. Ajungem, de fapt, în spatele clădirii în care locuiesc cei doi anticari. Acolo se află... cuptorul. Cel în care tatăl lui Claude pregătea o dată pe săptămînă pîinea pentru familia lui şi pentru păstorii aflaţi la păşune. "Îmi amintesc şi azi aromele acelei pîini. Tata se trezea foarte devreme, iar eu, cînd mă făcusem mai mărişor, obişnuiam să cobor o dată cu el, să-mi bag mîinile în aluat, să dau formă pîinii şi apoi să aştept, cuibărit în căldura emanată de cuptor, coacerea ei".

Gustul savuros al preparatelor locale

Marca micuţei localităţi de munte este "La Tomme Fleurette de Rougemont", o pastă suplă şi onctuoasă care păstrează gustul inconfundabil al fermei de munte, cu arome florale şi o nuanţă uşor amară, specifică brînzei făcute din lapte crud. O gustasem cu numai o zi înainte la Etivaz, unde avusese loc "la semaine du goût" (săptămîna gustului). Ne-am bucurat să o regăsim în magazinul cu produse locale, girat de fiica prietenului nostru Michel Isoz (cel responsabil de proiectul "Ma vache à moi" – program de "leasing de vaci"). Pe lîngă această specialitate de brînză, am degustat "Délice de Rougemont", "Chèvre frais «Tchivra»" (brînză de capră), "Le Sapalet" (brînză de oaie, puţin iute), "Brie pur lait de brebis" (brînză tip "brie" din lapte de oaie), dar şi savuroase "rulade" de brînză cu ierburi aromate, între care un gust special îl dau ierburile "sălbatice", de păşune sau de pădure, precum usturoiul-ursului sau schinduful.

Ne-au încîntat de asemeneamierea locală şi amestecurile cremoase, obţinute din aceleaşi ierburi de munte, frecate în mojar, cu ulei, pînă capătă o consistenţă onctuoasă.

Sauce au vin ou bischof - Sos de vin sau bischof

Fierbeţi două pahare cu vin roşu cu un pahar de apă, 100 g zahăr, o jumătate de baton de scorţişoară, 3 cuişoare, coaja de la o jumătate de lămîie. Adăugaţi o linguriţă de amidon dizolvat în puţin vin şi lăsaţi să fiarbă cîteva clocote. Treceţi totul printr-o sită fină şi serviţi sosul rece, cu budincă.
"Nu de puţine ori, cînd nu mai ştiu ce să gătesc, caut în acest caiet şi aleg una dintre reţetele preferate ale mamei sau ale bunicii mele"
Marie-José Rochat, anticar

Un text de SImona Lazăr