Cine sunt EU? Ce este “Eu”? Ce este SINELE meu? Nici ştiinţa, nici psihologia, nici religia sau orice drum spiritual nu-ţi va răspunde! Nimeni şi nimic nu-ţi rezolva o problemă ci doar o înlocuieşte cu alta până în momentul în care te decizi cu adevărat să afli cine eşti TU.

Ia va fi sărbătorită, începând de azi, 1 iunie, timp de o lună, în cea mai veche așezare din țară care sărbătorește cămașa tradițională este comuna Cezieni din județul Olt. Acum 98 de ani cea mai frumoasă ie era premiată cu grâne și alimente.

Un sat vechi dinspre Balta Brăilei. O lume învelită în legende și mistere, plutind deasupra pământului cum plutesc cețurile dimineața... N-aveam de unde ști că în ziua aceea, de 7 ianuarie, pătrunsesem într-un spațiu care aparținea altui timp, altor credințe și obiceiuri. De unde să fi venit ele? Din ce păgânătate, în ciuda numelui cu inflexiuni hristice atât de precise?

Rimetea este un loc unic, unde se spune că „soarele răsare de două ori”. Satul alb cu cercevele verzi, propus pentru lista UNESCO, păstrează încă tradiția „pitei de fier” și amintirea fetelor cu cizmulițele din piele roșie.

Rozalia Anghel are o filosofie simplă şi eficientă atunci când vine vorba despre bucătărie: „Vreau să-i surprind pe cei care vin să mănânce la masa mea!”

Radu Anton Roman nu s-a întâlnit în drumurile lui prin Mehedinţiul "ancorat" la nordul Dunării cu tuşa Eugenia Dineţ din Şişeşti. Dar tare bucuros ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat aşa! Tuşa Eugenia este exact genul acela de om care n-are spaimă de aparate de fotogra­fiat ori de filmat, cochetează cu ele, în vreme ce-ţi explică, aplicat, la ce folosesc uneltele gospodăriei.

O călătorie în Bărăgan începe cu mirarea dinaintea cerului mult mai înalt decât îl știm privindu-l dintre coloșii cenușii de beton ai Capitalei. Continua cu nefireștile forme ale norilor, care aleargă pe albăstrimi, spunându-ne povești.

Ce ne deosebeşte, poate, de alte popoare este apetenţa pe care o au ceilalți de a-şi promova cu orice chip preparatele tradiţionale, dintre cele mai simple.

In Evul Mediu, primele reţetare care apar sunt in strănsă relaţie cu cărţile de medicină. In "Antidotarium Mesuae" (secolul XIII) apar numeroase reţete de dulceţuri şi dulciuri, in vreme ce in "Tacuinun Sanitatis" (secolul XV) găsim reţete de sosuri, sucuri şi diverse fierturi.

În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi fripturile, şi laştele». Laştele? Fac ochii mari când Mama Luţa din Ampoiţa începe a-mi vorbi despre bucatele locului. De fapt, ar trebui să spunem că atât instrumentarul casnic, cât şi vocabularul localnicilor de la «Poarta Apusenilor» sunt impregnate de arhaic.