-

Undeva, în judetul Prahova, într-un decor premontan care îți eliberează spiritul de orice grijă lumească, există un muzeu, unic în Romania care evocă eterna civilizație a pietrei și pune în valoare un meșteșug pe cale de dispariție – cioplitul în piatră.

Un sat din județul Timiș se poate lăuda cu un grad de dezvoltare la care mulți dintre locuitorii satelor din România doar visează. Locuitorii și autoritățile de aici, ghidați de convingerea că "dacă vrei, poți", au făcut din localitatea timișeană un model de urmat pentru toți.

La o altitudine de 760 m, în Munţii Semenic, câteva ziduri ale unor case părăsite, biserica şi cimitirul sunt singurele care mai „spun” astăzi povestea satului Lindenfeld (sau „Câmpul-cu-tei”)!

Că "și la noi se poate" este un adevăr de care, în adâncul sufletului, toți suntem convinși. Puțini dintre noi, găsesc însă calea spre concretizarea acestei vorbe românești în realizări care să îi întărească valoarea.

Mortul-viu a cam pus pe jar satul vasluian Vovriești, comuna Băcești. Și cum să nu ți se ridice părul pe corp și să te ia cu frig pe șira spinării, când, la priveghi, vezi că mortul... mișcă. Iar dacă te mai afli și-n județul Vaslui, care e polul întâmplărilor ciudate din România - ceva cam cum sunt cercetătorii britanici pentru lumea științei -, atunci chiar că nu-i de glumit!

Drama familiilor despărţite de plecarea unuia sau ambilor părinţi la muncă în străinătate se rescrie zi de zi şi în tot mai multe case. Cifrele oficiale înregistrate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava arată că numărul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi creşte de la an la an, dar datele nu sunt exacte.

Miercuri, 06 Septembrie 2017 22:00

Troița de la Pitulusa - Vrancea, resfințită

Scriu aceste rânduri, cu emoție și bucurie în suflet. Sunt fiică de țăran și mă mândresc cu rădăcinile mele. De câte ori am ocazia, cutreier satele Vrancei pentru a fi mai aproape de veșnicia lor. Clipe de încântare și înălțare sufletească am retrăit în ajunul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, poposind pe valea Pitulusei, în comuna Broșteni din județul Vrancea.

Respectul pentru ceea ce înseamnă ființa unui neam (de la rădăcini și eroi până la limbă și de la tradiții la cultură) nu ar trebui să cunoască întinarea. Timpul nu a reușit totuși să vindece plăgile unui trecut încrâncenat.

Am fost cu ei, în Săptămâna Mare, la Lozna, în județul Botoșani, să aducem lumină în câteva case izolate, chiar înainte ca să luăm cu toții Lumina Sfântă a Învierii. I-am însoțit în proiectele lor de tineri cu inimă mare, acolo unde voluntarii Free Miorița au adus Lumină pentru România. Campania continuă în „satul care nu există pe hartă”.

Se scrie mult în miezul iernii, în contextul celebrării Zilei Culturii Naționale. Dar se rostogolesc mereu aceleași fraze, se evocă aceleași figuri istorice, se jalonează istoria cu aceleași date.

Pagina 8 din 15
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept