-
Simona Lazar
Vineri, 28 Iulie 2017 17:52

Lunea

LUNEA e ziua în care începe orice lucru de ispravă. Cum îţi merge lunea, îţi merge toată săptămâna. Nu e bine să se dea bani din casă în această zi şi cu deosebire dimineaţa, căci toată săptămâna va trebui să se tot dea; ci să caute numai a lua, căci atunci se va primi de pretutindeni.

Vineri, 28 Iulie 2017 17:23

Cum măsurau sătenii timpul

Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin măsurat cu ceasul și mai mult măsurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.

Sâmbătă, 26 Ianuarie 2019 14:27

Casa cu zorele pictate pe zid

Case destul de sărăcăcioase, dar atât de frumoase pe dinafara... Pictate. La un moment dat, era un zid cu ferestre, în spatele căruia nu era absolut nimic, era iarbă; dar oamenii îl zugrăveau. De ce?

Nu-i uşor să faci un clop. Trebuie să tot coşi roată şi să respecţi rândurile. “Vă închipuiţi ce greu era pentru clopurile făcute de mână?”, ne-ntreabă „clopărița” din Maramureș,, când îi admirăm măiestria. “Bunicul cosea aproape o zi întreagă la un clop. Cu cât sunt rândurile mai mărunte, cu atât clopul e mai scump. Mai ales tineretul doreşte să aibă rândurile cât mai mărunte. Cele cu rândurile mai mari, "măşcate” le zice, sunt de artizanat, făcute mai mult pentru turişti. Cineva dintr-un sat de pe Valea Cosăului nu şi-ar lua aşa ceva!”

Din satul Filomelei lui Tiștere până sub steiul Mănăstirii Tismana e cale de-un ceas - ori două, dacă mergi admirând peisajul și lucrarea lui Dumnezeu - peste deal. Așa-mi zice femeia asta vrednică, din ale cărei mâini ies nespus de frumoase covoare oltenești, cu Grădina Raiului, împodobită cu arbori, cu flori și cu păsări cuvântătoare.

Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce ador­mise în vechile cimitire. „Monumentele funerare pe care le-am fotografiat în satele românilor timoceni sunt, fiecare luat în parte, o poveste întreagă. Putem spune, piatră cu piatră, povestea unei comunităţi, care e, din păcate, tratată cu dispreţ, cu neglijenţă şi de noi, şi de ei”...

„Așa o spus moșu mneu, ca și alți bătrâni din sat, că Pintea o venit aici în Budești de copil ic. L-o adus părinții de sluguță și l-o dat aici, la un bocotan”... Așa încep legendele lui Pintea Viteazul, la Budești.

Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor colcăie legendele despre minuni înfăptuite demult și despre altele care încă se întâmplă. Un astfel de teritoriu magic este cel cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau... Muntele Sfânt al Maramureșului, pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă - ca și Athosul grecesc - interzis femeilor.

Niciodată în viaţă nu ni s-a mai întâmplat să vedem ceva asemănător. Pe întinsul islazului, mioarele stăteau adunate, ciopor, pe sub câte un stejar falnic ori la buza unui râuşor care "fugea" să se întâlnească, mai la vale, cu Oltul. Când baciul a dat să se apropie de ele, mioarele şi-au ridicat capetele, ascultând, după care s-au pornit toate către omul care scotea sunete ce numai pentru ele aveau înţeles. Se buluceau... liniştit, care mai de care să-l atingă, să fie în preajma lui. 

Numele Lidiei este legat de trecerea creştinismului din vestul Asiei Mici în sud-estul Europei. Suntem, îndeobşte, tentaţi să apreciem începutul creştinării Europei dacă nu chiar în timpul vieţii lui Iisus, măcar la foarte scurt timp după moartea şi Învierea sa.