-

Mierea, un antibiotic natural şi eficient

Cercetătorii britanici au descoperit că mierea este un medicament mai eficient în tratamentul răcelilor, durerilor de gât şi congestiei nazale decât antibioticele.

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford subliniază că mierea este o alternativă pentru antibiotice, care sunt prescrise adesea pentru aceste afecţiuni, însă se dovedesc ineficiente. Infecţiile tractului respirator superior afectează nasul, gâtul şi bronhiile. Mierea a fost folosită de mult timp pentru a trata copiii de tuse şi răceli, dar eficacitatea sa la pacienţii adulţi nu a fost studiată până în prezent. Cercetătorii de la Universitatea Oxford au urmărit datele din 14 lucrări medicale cu participarea a 1.761 de pacienţi de vârste diferite, ajungând la concluzia că mierea este mai eficientă decât alte medicamente pentru a ameliora simptomele, în special în ceea ce priveşte severitatea şi frecvenţa tusei. Două dintre studii au arătat că aceste simptome au durat cu două zile mai puţin după ce pacienţii au luat miere. Experţii subliniază că infecţiile tractului respirator superior sunt cel mai frecvent motiv de prescriere a antibioticelor, însă, deoarece acestea sunt infecţii virale şi nu bacteriene, antibioticele sunt ineficiente. Prin urmare, mierea este mult mai indicată ca remediu în aceste cazuri.

RADOR

Foto: Pixabay