-

Balerinii ruși fac spectacole online din bucătării pentru fanii lor

Balerinii ruși aflați în carantină parțială au început să dea de acasă reprezentaţii online pentru a-şi păstra spectatorii, după ce teatrele din toată țara și-au închis ușile din cauza coronavirusului.

Șapte dansatori de la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg, una dintre cele mai importante trupe de balet ale Rusiei, au filmat piruete în bucătăriile lor, ridicări în camerele de zi și aplecări curăţând podeaua.

Ulterior și-au compilat mișcările într-un videoclip scurt, dar distractiv. Pe muzica compozitorului Ludwig Minkus, videoclipul de trei minute distribuit pe paginile de socializare ale teatrului duminica trecută a adunat aproape 30.000 de vizualizări pe Instagram și peste 550 de comentarii pe Facebook.

„Artiștii rămân fideli crezului lor chiar și în condițiile actuale neobişnuite”, au afirmat reprezentanţii Teatrului Mihailovski. „Deși nu au ocazia să interacționeze cu spectatorii de la teatru, interiorul caselor lor servește ca scenă și platformă creativă pentru ei”.

Inițiativa a fost dansatorului principal Ivan Vasiliev, care este văzut în videoclip ridicând-o pe balerina Maria Vinogradova într-o cameră de zi, aceasta din urmă având în mâini o cratiţă.

Ultimele secunde ale spectacolului înregistrat includ ovaţii, aplauze și buchete de flori, precum o reprezentaţie adevărată.

Alte teatre ruseşti au recurs la inițiative similare, deoarece rămân în continuare închise publicului. Teatrul Balşoi din Moscova, al cărui director a declarat joi pentru ziarul Kommersant că se teme pentru supraviețuirea lui dacă nu se vor relua spectacolele în luna septembrie, a început să transmită online unele dintre cele mai frumoase reprezentaţii anterioare.

Sursa: rador

Foto: pixabay.com

banner 600 c 2

 

Articole înrudite