-

Proiect de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive

Plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

S-au înregistrat 205 voturi 'pentru', 97 ''împotrivă'' şi 13 abţineri.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, 'prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.

Articolul 5 prevede că 'dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR'. 

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că 'dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă''.

Potrivit unui alt amendament, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

banner 600 b 3

Articole înrudite