-

VIDEO. Misterul ascuns sub apele Mării Negre - râul subacvatic fără nume, lung de 60 kilometri

Apele învolburate ale Mării Neagre acund o întreagă “lume din adâncuri”, plină de himere.

Însă râul subacvatic, unic în lume, descoperit în anul 2010 sub apele Mării Negre este unul dintre cele mai spectaculoase lucruri pe care le “deţine” această întindere de apă.Ştirea referitoare la existenţa acestui râu subacvatic ieşit din comun, descoperit de oamenii de ştiinţă de la Univesitatea din Leeds, a făcut înconjurul lumii.

Râul subacvatic din Marea Neagră, este un curent de apă salină care curge prin Strâmtoarea Bosfor și de-a lungul fundului Mării Negre, lung de 60 de kilometri, adânc de 35 de metri și lat de un kilometru. Acesta este un curent de apă deosebit de sărată care provine din Marea Mediterană, trece prin strâmtoarea Bosfor și curge de-a lungul fundului Mării Negre, unde apa este mai puțin sărată.

După ce au făcut uimitoarea descoperire, echipa de cercetători de la Universitatea din Leeds a avut nevoie de Autosub3 – un robot subacvatic în formă de torpilă, lung de 7 metri – pentru a se apropia cât mai mult de curent. Cu ajutorul acestuia, oamenii de ştiinţă au putut afla dimensiunile, debitul şi alte trăsături specifice acestui curs de apă.

Râul submarin din Marea Neagră curge cu viteza de 6 kilometri pe oră și are un debit de 22.000 de metri cubi pe secundă. Aceasta înseamnă că, dacă fi o apă curgătoare de suprafață, ar fi al șaselea cel mai mare râu din lume. Aceasta transportă de zece ori mai multă apă decât Rinul (care izvorăște în Elveția și, după ce traversează Germania și Olanda, se varsă în Marea Nordului).

S-a descoperit şi faptul că râul are mai multe trăsături tipice râurilor de suprafață: are maluri clar conturate, luncă, repezișuri și cascade.

O particularitate a acestui râu subacvatic este aceea că, atunci când apa trece printr-un meandru (ajunge la o cotitură), apa din râul de sub Marea Neagră se mișcă în curenți care se rotesc în direcția opusă față de curenții râurilor de pe uscat.

Descoperirea are o importanță deosebită pentru studiul biologiei marine, al schimbărilor climatice și al formării geologice. În plus, informațiile obținute ar putea fi utile companiilor interesate să exploateze resursele subacvatice de petrol și gaze naturale.

 

Foto: Wikipedia

Articole înrudite