-

Festivalul "Tarafuri şi Fanfare" a ajuns la cea de-a XV-a ediţie

Muzeul ASTRA din Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Mişcarea de Rezistenţă organizează, în perioada 29 - 30 august 2020, Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a XV-a.

Vara îşi ȋntoarce fața spre toamnă, de aceea vă invităm şi în acest an, deşi traversăm vremuri de restrişte, să participaţi la un eveniment cultural care va recontura atmosfera târgurilor de odinioară: cu bucate alese, pregătite de socăciţe iscusite şi, mai ales, cu muzicanţi fără pereche, purtătorii unui repertoriu vechi.

Festivalul Tarafuri şi Fanfare va fi organizat în anul 2020 respectându-se riguros normele sanitare specifice perioadei pe care o traversăm.

Cine sunt cei care pot descrie fără să stea pe gânduri o lume în prag de uitare? Sunt, bineînţeles, lăutarii, rapsozii şi comunităţile păstrătoare de datini. Ei pot povesti meşteşugit despre multe, însă, în mod special, despre muzici şi rost.

Vor istorisi despre toate, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului: Muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș, Fanfara Turnişor – Neppendorfer Blaskapelle, judeţul Sibiu, Taraful Vasile Muscurici-Enoiu, județul Gorj, Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Muzicanţii din Dobroteşti, judeţul Teleorman, Taraful Căldăraru din Băbiciu, județul Olt.

Ei cunosc poveşti de demult, cântece de ascultare, cântece de dragoste, de joc, reţete din gastronomia tradiţională şi multe altele.

Vă invităm, aşadar, sâmbătă, 29 august între orele 14:00 şi 18:00 şi duminică, 30 august 2020, între orele 11:00 şi 17:00, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Târgul de ţară), la Festivalul Tarafuri şi Fanfare. 

Program
Sâmbătă, 29 august 2020
Târgul de ţară, orele 14:00– 18:00
Orele 14:00 – 15:30
 Deschiderea evenimentului cultural
 Dialog muzical tradițional
 Frumuseţea de altădată – găteala capului şi portul din bătrâni
Orele 14:00 – 17:00
 Povești despre preparatele specifice satului de ieri: ateliere de gătit cu socăcițele de la Vinerea, județul Alba
Orele 16:00 – 18:00
 Poveşti despre menire: vremuri de restriște de-a lungul istoriei; dialog muzical tradițional. Participă: Muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș, Taraful Vasile Muscurici-Enoiu din Godineşti, judeţul Gorj, Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Taraful Căldăraru din Băbiciu, județul Olt, Muzicanţii din Dobroteşti, județul Teleorman

Duminică, 30 august 2020
Târgul de ţară, orele 11:00 – 17:00

Orele 11:00 – 15:00
 Povești despre preparatele tradiţionale: dialog cultural, muzical şi gastronomic deschis tuturor invitaţilor
Orele 12:00 –13:00
 Obiceiuri de ieri şi de azi: Păştenii – moştenire culturală – proiecţie de film documentar; povestea păştenilor depănată de cei care sărbătoresc leatul în 2020 (între tradiţie şi interdicţie); expoziţie foto care ilustrează obiceiul Păştenilor
Orele 13:00 – 14:00
 Istorisiri despre boli şi leacuri de demult. Participă: Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș
Orele 14:00 –15:00
 O altfel de sesiune de comunicări ştiinţifice... în aer liber: despre boli, leacuri, beteşuguri şi tulburări, despre muzici în impas. Participă: prof. univ. dr. habil. Lucian-Emil Roşca, etnomuzicolog (Universitatea de Vest din Timişoara, preşedinte al Asociaţiei pentru Cultură Bănăţeană), conf. univ. dr. Florica Bohîlţea-Mihuţ (Universitatea din Bucureşti), lector dr. asoc. Luminiţa Tucă (Universitatea Valahia din Târgovişte), drd. Doina-Cristina Chiţa-Mazăre (Universitatea din Bucureşti), prof. Anca Herlea (Şcoala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea), prof. Ionela Popa (Liceul de Arte „Regina Mariaˮ din Alba Iulia), prof. Cosmin Verde (Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu)
Orele 16:00 – 17:00
 Dialog muzical tradițional. Participă: Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș, Taraful din Băbiciu, judeţul Olt, Muzicanţii din Dobroteşti, judeţul Teleorman, Fanfara Turnişor-Neppendorfer Blaskapelle, județul Sibiu

Organizatorii recomandă purtarea măștilor de protecţie pe toată durata evenimentului cultural şi respectarea regulilor de distanţare fizică. Distanţaţi fizic, uniţi prin cultură!