-

Editura Casa Radio celebrează Ziua Mondială a Radioului

Editura Casa Radio celebrează, azi, 13 februarie 2021 Ziua Mondială a Radioului. Ediţia din acest an (ediţie aniversară - a zecea ediţie şi totodată peste 110 ani de activitate radio), desfăşurată sub deviza New World, New Radio, cuprinde 3 mari teme: Evoluţie - Inovaţie - Conectare.

Prin produsele editoriale oferite publicului român de-a lungul anilor, Editura Casa Radio demonstrează permanenta relevanţă a valorii informaţiei culturale radiodifuzate de la constituirea Radioului public şi până în prezent şi tezaurizate în Fonoteca Radio.

Aceste valori culturale - literare, dramaturgice, muzicale - au fost repuse în circulaţie în formate noi, adaptate cerinţelor zilelor noastre.

Fie că e vorba de înregistrări istorice sau contemporane, marile personalităţi ale culturii române - scriitori, critici literari şi dramatici, regizori, istorici, muzicologi, compozitori, artişti interpreţi şi artişti plastici - se regăsesc între copertele audiobook-urilor şi CD-urilor Editurii Casa Radio!

Articole înrudite