-

Universitatea Babeş-Bolyai-UBB va avea un Centru de industrii creative

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca îşi coordonează resursele şi le concentrează într-un 'Centru de Industrii Creative', organizat în logica STEAM (Science-Technology-Engineering-Arts-Mathematics).

Acesta va funcţiona în spaţiul UBB din Cluj Innovation Park, în conexiune cu Centru Regional de Excelenţă în Industrii Creative.

Centrul UBB de Industrii Creative va include mai multe unităţi care, dincolo de aspectele disciplinare, se vor coordona într-o logică multi-, inter- şi trans-disciplinară.

Unităţile care vor intra în componenţa Centrului de Industrii Creative există deja în structura UBB şi vor fi relocate în Centru în momentul în care condiţiile pandemiei vor permite acest lucru. Acestea sunt:

(1) Tehnologii psihologice pentru sănătate (ex. medii virtuale/augmentate, terapie online, gaming terapeutic, roboterapie, desene animate terapeutice, poveşti/jucării terapeutice; relaxare şi managementul stresului, etc.);

(2) Digital Media/Radio UBB/TV UBB;

(3) Digital Humanities;

(4) Digital interactive arts/Documentary film making;

(5) Tehnologia informaţiei/Gamification;

(6) Astronomie şi astrofiză: When science meets fiction;

(7) Produse UBB ale CFCIDFR (ex. videouri MOOC);

(8) Muzeul de 'tehnologie psihologică' Florian Ştefănescu-Goangă.

'Aşa cum am afirmat în Programul ProUBB+, UBB s-a angajat să-şi concentreze maximal şi inovativ diversitatea academică în două platforme multi-/inter-/trans-disciplinare: (1) STEM - InfoBioNano4Health şi (2) STEAM - Centru UBB de Industrii Creative, ambele cu rol de educaţie, de cercetare şi de transformare inovativă a mediului socio-economic, într-o logică a deschiderii bidirecţionale către societate', declară rectorul UBB, prof univ. dr. Daniel David.

Referindu-se la noul Centru UBB de Industrii Creative, rectorul UBB adaugă: 'În logica deschiderii, dincolo de membrii comunităţii UBB, sperăm să avem implicaţi în Centru contributori la cunoaştere, care, pe baza regulilor unităţilor din Centru vor putea accesa infrastructura independent sau în colaborare cu membrii unităţilor respective'.

Ca universitate cu angajament world-class, UBB doreşte prin aceste platforme să valorifice atât interesele şi calităţile membrilor comunităţii sale, cât şi să ofere societăţii soluţii de viitor avansate pentru a creşte bunăstarea şi calitatea vieţii.

Foto: Pixabay

Articole înrudite