-

Autorităţile sanitare din numeroase state ale lumii trag un semnal de alarmă în privinţa presiunii asupra sistemului medical, în contextul în care al doilea val al pandemiei de coronavirus ia amploare.

Publicat în Lumea în schimbare

În multe localităţi din ţară, precum şi în capitală au intrat în vigoare de miercuri, 7 octombrie a.c., noi restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului pe fondul numărului mare de cazuri din ultima perioadă.

Publicat în Utile

Firmele care au acumulat datorii în perioada stării de urgenţă vor putea cere eşalonarea plăţii acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, cu un calendar de rambursare propriu.

Publicat în Economic

Cercetătorii din Statele Unite încearcă să stabilească dacă imunitatea corpului uman împotriva răceliii comune ar putea oferi protecţie temporară şi împotriva COVID-19.

Publicat în Pilula de sanatate

Economia globală va avea nevoie de 3 ani pentru a-și reveni din criza generată de pandemia de coronavirus. Va înregistra o scădere de 4,8% în acest an, după care va avea o creștere de 4,4% în 2021.

Publicat în De folos

Mai mult de 1 milion de locuitori din regiunea Madrid nu mai pot să iasă din cartierele lor decât din motive de primă necesitate, după extinderea la noi zone, luni, a restricţiilor adoptate pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, însă pe care guvernul central le consideră insuficiente, informează AFP.

Publicat în Lumea în schimbare

Creșterea infecțiilor cu COVID-19 determină tot mai multe state europene să impună noi restricții. Deocamdată autoritățile decid reguli doar în zonele de risc și speră să nu se ajungă iarăși la o izolare totală.

Publicat în De folos

Șomajul a crescut în trimestrul doi la 5,4%, cu 1,1% mai mult față de perioada anterioară. Rata de ocupare a populației cu vârste între 15-64 de ani a fost de 65,2%, cu 0,2% mai mică față de intervalul precedent, arată INS.

Publicat în Economic

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în București – 301 cazuri, Brașov – 97 cazuri, Iași – 93 cazuri, Cluj – 83 cazuri, Vaslui – 77 cazuri și Timiș – 75 cazuri, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Publicat în Romania

Experţi de la Centrul Medical al Universităţii din Nebraska, împreună cu colegii lor de la Food and Drug Administration (FDA), au descoperit că enzima bromelaină din ananas sau tulpinile sale poate fi utilizată ca agent antiviral nu numai împotriva Covid-19, ci şi împotriva potenţialelor focare de coronavirus.

Publicat în Sanatos si verde
Pagina 7 din 24